Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, susține sărbătorirea Paștilor odată cu țările din Vest, pe stil nou, afirmând că „Lumina sfântă va veni și “pe nou”, pentru că vine de la Hristos, noutatea absolută, nu de la calendarul pe vechi”.
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, susține sărbătorirea Paștilor odată cu țările din Vest, pe stil nou, afirmând că „Lumina sfântă va veni și “pe nou”, pentru că vine de la Hristos, noutatea absolută, nu de la calendarul pe vechi”.
Ministrul Muncii a transmis că pensionarii vor primi pensiile pe card la 11 aprilie. Tot până atunci vor primi și cei cărora le aduce poștașul banii. Și voucherele pentru alimente vor fi alimentate.
Vremea de 1 Mai și de Paște va fi destuld e capricioasă, dar în nota a ceea ce numim mijlocul primăverii, potrivit prognozelor anunțate de către meteorologi.
Regele Charles al III-lea, regina consoartă Camilla şi alţi membri importanţi ai familiei regale britanice se vor reuni duminică la Castelul Windsor pentru a asista împreună la prima slujbă de Paşte ce va fi oficiată în timpul domniei noului suveran al Regatului Unit.
Zeci de mii de credincioşi creştini sunt aşteptaţi în Piaţa Sfântul Petru din Vatican pentru a asista la slujba oficiată cu ocazia Paştelui catolic de papa Francisc, care va pronunţa apoi tradiţionala binecuvântare "Urbi et Orbi".
Un incendiu a izbucnit la capela unei biserici catolice din județul Bacău, cu o zi înainte de Paște. La fața locului au fost trimise de urgență trei mașini de pompieri și o ambulanță SMURD.
Pentru evitarea producerii unor incidente în timpul slujbelor de Paște trebuie să aveți urmați câteva reguli simple, acasă, la biserică sau pe drumul dintre acestea.
Elevii vor intra de joi în vacanţă după terminarea cursurilor şi se vor întoarce la şcoală miercuri, 19 aprilie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.