Premierul Ilie Bolojan a avut o intervenție fermă în plenul reunit al Parlamentului, unde senatorii și deputații dezbat solicitarea Statelor Unite privind dislocarea unor forțe și echipamente militare pe teritoriul României.
Premierul Ilie Bolojan a avut o intervenție fermă în plenul reunit al Parlamentului, unde senatorii și deputații dezbat solicitarea Statelor Unite privind dislocarea unor forțe și echipamente militare pe teritoriul României.
Senatorii și deputații se reunesc, de la ora 17:00, într-o ședință de plen comun pentru a discuta și aproba solicitarea Statelor Unite privind dislocarea unor forțe și echipamente militare pe teritoriul României.
În Parlament au apărut nenumărate proiecte de lege. Unul din ele susține că poți ieși cu o zi mai repede la pensie pentru fiecare noapte muncită. Ce șanse sunt?
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a criticat, luni, decizia ministrului de Externe, Oana Țoiu, de a nu participa la dezbaterea moțiunii simple din plenul Senatului.
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a declarat, luni seară, că, până la finalul acestei luni, ar trebui ca bugetul să fie votat în Parlament şi a admis că ar fi fost mai bine ca Legea bugetului să fi fost adoptată la finele anului trecut.
Senatul şi Camera Deputaţilor încep, luni, prima sesiune parlamentară ordinară a anului.
Parlamentul Albaniei a fost cuprins de haos și violențe. Membrii opoziției au aprins rachete de semnalizare, au aruncat cu obiecte și s-au ciocnit cu oamenii de ordine, după ce viceprim-ministrul Belinda Balluku a fost acuzat de corupție.
Moțiunea simplă împotriva ministrei Mediului Diana Buzoianu a fost adoptată, în plenul de luni al Senatului. S-au înregistrat 74 de voturi „pentru” şi 43 de voturi contra. S-a înregistrat şi o abţinere.