joi 18 decembrie
EUR 5.0911 USD 4.3417
Abonează-te
Newsweek România

VIDEO Haos și violențe, în Parlamentul Albaniei, după ce viceprim-ministrul Balluku a fost acuzat de corupție

Data publicării: 18.12.2025 • 17:20
Haos și violențe, în Parlamentul Albaniei - Foto: Profimedia Images
Haos și violențe, în Parlamentul Albaniei - Foto: Profimedia Images

Parlamentul Albaniei a fost cuprins de haos și violențe. Membrii opoziției au aprins rachete de semnalizare, au aruncat cu obiecte și s-au ciocnit cu oamenii de ordine, după ce viceprim-ministrul Belinda Balluku a fost acuzat de corupție.

Parlamentul de la Tirana a fost scena unor confruntări violente, după ce opoziția a protestat față de acuzațiile de corupție aduse viceprim-ministrului Belinda Balluku.

Citește și: UE ar putea admite noi membri până în anul 2030. Printre candidaţi: Muntenegru, Albania și Ucraina

Haos și violențe, în Parlamentul Albaniei, după ce viceprim-ministrul Balluku a fost acuzat de corupție

Ședința Parlamentului albanez a fost marcată de incidente violente, după ce opoziția a reacționat dur la acuzațiile de corupție care o vizează pe viceprim-ministrul Belinda Balluku.

Tensiunile au crescut după mai multe săptămâni de dispute politice pe acest subiect.

Deputați ai opoziției au intrat în conflict cu poliția chiar în sala Parlamentului.

Aceștia au folosit rachete de semnalizare, au aruncat apă spre președintele legislativului și au ocupat locurile destinate miniștrilor, cu scopul de a bloca lucrările.

Forțele de ordine au intervenit pentru restabilirea ordinii.

Liderul Partidului Democrat, Sali Berisha, a adus critici dure la adresa situației.

„Nu poate exista un parlament cu cei care fură și fug. Legea și numai legea trebuie să prevaleze.”, a spus acesta.

Citește și: Prima țară din Europa care vrea ministere conduse de inteligența artificială. Miza: aderarea la UE

Opoziția a cerut prezentarea acuzațiilor oficiale formulate împotriva viceprim-ministrului Belinda Balluku.

Între timp, Biroul Parchetului Special, instituție responsabilă de combaterea corupției și a crimei organizate, a solicitat Parlamentului aprobarea pentru arestarea lui Balluku.

Legislativul, controlat de partidul aflat la guvernare, urmează să se pronunțe asupra cererii vineri.

Belinda Balluku, fost ministru al Infrastructurii și Energiei și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Edi Rama, este suspectată de implicare în fapte de corupție legate de proiecte mari de infrastructură.

Ea a respins acuzațiile formulate anterior în Parlament, pe care le-a descris drept „denigrări, insinuări, jumătăți de adevăr și minciuni”, și a spus că va colabora complet cu autoritățile judiciare.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră