Parchetul European, percheziții masive în România într-un dosar de fraudă de trei milioane de euro. Unde au avut loc perchezițiile și ce indivizi sunt vizați?
Parchetul European, percheziții masive în România într-un dosar de fraudă de trei milioane de euro. Unde au avut loc perchezițiile și ce indivizi sunt vizați?
Doi europarlamentari români cer Comisiei Europene o anchetă asupra Austriei după ce datele Eurostat arată că acest stat și-a dublat importurile din Federația Rusă. După agresiunea armată împotriva Ucrainei. Austria și-a exprimat opoziția față de aderarea noastră la Schengen.
Parchetul General anunță într-un comunicat de presă că procurorii s-au seziat din oficiu privind un comunicat de presă al AUR prin care se minimalizează Holocaustul.
Jurnalistul Rareș Bogdan a prezentat un document din care reiese că actualul comandant al Jandarmeriei Române, colonelul Ionuț Sindile, și fostul comandant Sebastian Cucoș vor fi audiați vineri de Parchetul General.
Procurorul general, Augustin Lazăr, dă asigurări că vor fi luate toate măsurile legale necesare pentru realizarea unor anchete imparțiale și efectiv în dosarele care vizează intervențiile agresive ale jandarmilor, la protestul din 10 august, din Piața Victoriei.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat, luni, despre violențele de la mitingul diasporei că „Sunt imagini care nu ne fac cinste”. Afrimațiile acestuia au venit în cadrul unui interviu realizat de Digi24.