duminică 07 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Fostul șef al DNA Ploiești, inculpat sub control judiciar

Data publicării: 26.07.2018 • 13:15 Data actualizării: 26.07.2018 • 17:12
Foto: Inquam Photo/George Călin
Foto: Inquam Photo/George Călin

Lucian Onea, fostul șef al Direcției Naționale Anticorupție Ploiești, şi fostul procuror Mircea Negulescu au fost puși, miercuri, sub control judiciar de către Parchetul General în dosarul în care erau acuzați inducere în eroare a organelor judiciare.

Parchetul General i-a pus sub urmărire penală pe Lucian Onea şi pe fostul procuror Mircea Negulescu în mai anul acesta, cei doi magistrați fiind acuzaţi că au constrâns o persoană, respectiv pe fostul deputat Vlad Cosma, să întocmească o sesizare falsă şi documente care au fost folosite drept probe în două dosare, precum şi în susţinerea/motivarea unei cereri de extrădare.
„Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează acte de urmărire penală faţă de suspecţii Negulescu Mircea şi Onea Lucian sub aspectul participaţiei improprii, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 52 rap. la art. 48 Cod penal rap. la art. 268 alin. 2 Cod penal)”, este menționat în comunicatul Parchetului General.
Potrivit anchetatorilor, în perioada aprilie - mai 2015, suspecţii Mircea Negulescu (procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti) şi Lucian Onea (procuror în cadrul DNA Ploieşti) ar fi determinat o persoană, prin constrângere, să întocmească în fals o sesizare şi documente care să susţină cele reclamate în conţinutul acesteia.
„Documentele falsificate au fost expediate Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi folosite drept probe în două dosare, precum şi în susţinerea/motivarea unei cereri de extrădare”, arăta Parchetul General.

Mai multe articole din secțiunea Justiție

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră