După aproape șase luni de când teatrele de spectacol nu mai sunt accesibile publicului, balerinele și-au pus din nou poantele în picioare pentru un spectacol unic, pus în scenă pe câmp, chiar la poalele munților Bucegi.
După aproape șase luni de când teatrele de spectacol nu mai sunt accesibile publicului, balerinele și-au pus din nou poantele în picioare pentru un spectacol unic, pus în scenă pe câmp, chiar la poalele munților Bucegi.
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că autorităţile bavareze au iniţiat o procedură de repatriere voluntară a românilor care au trei teste negative succesive la COVID-19, precum şi a celor care iniţial au fost testaţi pozitiv şi care au încheiat perioada de izolare.
Potrivit raportului PwC ”COVID-19 Automotive Perspective”, se conturează patru scenarii posibile privind evoluția industriei auto europene în acest an, care estimează o scădere a producției între 10,7% și 32,6%, iar a vânzărilor de autoturisme între 20,8% și 38,5%.
Mai mult de 5 milioane de americani au fost infectaţi cu noul coronavirus de la începutul epidemiei în Statele Unite, acest număr reprezentând un sfert din totalul infectărilor înregistrate la nivel mondial.
Guvernul a majorat vineri, prin ordonanță de urgență, veniturile din Direcțiile de Sănătate Publică. Directorii DSP vor primi un spor de risc epidemiologic de 40% din salariul de bază, în timp ce inspectorii sanitari vor primi un spor de 30%.
Un preot care a criticat restricțiile impuse din cauza pandemiei de COVID-19 a fost diagnosticat cu coronavirusul la câteva ore după ce și-a catalogat enoriașii drept credincioși „călduți” fiindcă n-au venit la biserică în timpul pandemiei, relatează The Independent.
Organizaţia de protecţie a consumatorilor InfoCons a lansat o linie telefonică specială destinată persoanelor care îşi fac teste pentru detectarea COVID-19.
Preşedintele american Donald Trump susține că epidemia de COVID-19 ”este sub control” în Statele Unite, relatează Reuters.