joi 15 octombrie
EUR 5.3393 USD 4.7706
Abonează-te
Newsweek România

Un nou război? Britanicii se antrenează pentru cucerirea Insulelor Falkland în cazul invaziei Argentinei

Data publicării: 15.10.2026 • 08:00
Trupele britanice s-au antrenat pentru cucerirea Insulelor Falkland. Agentina amenință că le va ocupa - Foto: Profimedia Images (imagine cu  rol ilustrativ)
Trupele britanice s-au antrenat pentru cucerirea Insulelor Falkland. Agentina amenință că le va ocupa - Foto: Profimedia Images (imagine cu rol ilustrativ)
Trupele britanice s-au antrenat pentru cucerirea Insulelor Falkland. Agentina amenință că le va ocupa - Foto: Profimedia Images (imagine cu  rol ilustrativ)
Trupele britanice s-au antrenat pentru cucerirea Insulelor Falkland. Agentina amenință că le va ocupa - Foto: Profimedia Images (imagine cu rol ilustrativ)

În eventualitatea unei invazii argentiniene, Marea Britanie a declarat ferm că nu va „sta cu mâinile în sân”. Trupe amfibii s-au antrenat pentru recucerirea insulelor, cum au făcut-o și în 1982.

Peste 150 de militari britanici s-au alăturat rezerviștilor locali din Insulele Falkland pentru a desfășura un exercițiu de șase zile în regiune, la începutul acestei luni.

Cel mai recent exercițiu militar britanic, desfășurat sub numele de cod „Exercise Cape Upholder”, este primul din ultimii ani care simulează debarcările amfibii ce au ajutat Marea Britanie să recucerească insulele în urmă cu peste patru decenii.

Antrenamentul a simulat scenarii din timpul invaziei argentiniene din 1982 și a inclus un marș nocturn de 32 de kilometri, precum și un asalt amfibiu.

Un nou război? Britanicii se antrenează pentru cucerirea Insulelor Falkland în cazul invaziei Argentinei 

Antrenamentul survine în contextul în care relațiile dintre Regatul Unit și Argentina continuă să se deterioreze, după ce președintele Javier Milei a afirmat că arhipelagul din Atlanticul de Sud se află sub „ocupație străină ilegală” și a amenințat că „va lua problema în propriile mâini”.

Premierul britanic Andy Burnham a promis că va face „tot ce este necesar” pentru a menține Insulele Falkland sub jurisdicție britanică, subliniind că rămânerea în componența Regatului Unit reprezintă „voința clară și declarată a locuitorilor insulelor”.

Trupele britanice s-au antrenat pentru cucerirea Insulelor Falkland. Agentina amenință că le va ocupa - Foto: Profimedia Images (imagine cu  rol ilustrativ)

Luarea sa de poziție a survenit în urma unei serii de declarații tot mai ostile din partea lui Milei, care luna trecută a avertizat că Argentina ar putea „acționa rapid” pentru a recupera teritoriul respectiv.

Liderul argentinian a declarat ulterior, în fața Adunării Generale a ONU de la New York, că țara sa ar putea „lua problema în propriile mâini” pentru a-și afirma suveranitatea, deși a susținut că guvernul său urmărește o soluție pașnică.

Militari din Compania B a Batalionului 2 din Regimentul de Parașutiști s-au alăturat membrilor Forței de Apărare a Insulelor Falkland pentru această operațiune, desfășurată la începutul lunii.

Exercițiul a inclus părți ale Operațiunii Sutton, de cucerire a insulelor, din 1982

Exercițiul a început cu deplasarea parașutiștilor la bordul navei de patrulare a Marinei Regale (Royal Navy), HMS Medway, spre San Carlos (pe insula Falkland de Est), urmată de transferul în ambarcațiuni gonflabile de debarcare și asaltul asupra țărmului.

San Carlos a fost locul unde au avut loc debarcările britanice din mai 1982, când trupele au lansat Operațiunea Sutton pentru a începe eliberarea insulelor.

După ce au ajuns la țărm, militarii au parcurs un marș extenuant de 32 km „sub protecția întunericului” până la Goose Green, unde forțele argentiniene stabiliseră o poziție puternic fortificată în timpul războiului.

Ulterior, aceștia au efectuat un atac în zori asupra unui centru de comunicații inamic simulat, beneficiind de sprijinul avioanelor de vânătoare Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale (RAF).

În decurs de trei ore, trupele au avansat câțiva kilometri și au „neutralizat toate forțele inamice” din zonă, potrivit Ministerului Apărării.

Donald Trump nu va sări în ajutorul aliatului britanic în caz de război

Noua confruntare l-a implicat și pe Donald Trump, care și-a exprimat îndoiala cu privire la faptul că America ar sări în ajutorul Marii Britanii dacă Argentina ar lansa o nouă invazie.

Președintele SUA a sugerat, în luna august, că Washington își reanalizează poziția privind suveranitatea asupra insulelor, declarând presei: „Îmi reanalizez mereu toate pozițiile. Aceasta este doar una dintre multe altele”.

Ulterior, el a pus la îndoială capacitatea Marii Britanii de a desfășura o nouă operațiune militară pentru a recuceri insulele, criticând totodată faptul că Londra nu a susținut războiul său împotriva Iranului.

În timpul unei vizite la Dublin, luna trecută, Trump a sugerat că Marea Britanie nu ar fi „dispusă să parcurgă o distanță atât de mare” pentru a apăra teritoriul respectiv, avertizând că trimiterea unor nave ar necesita „săptămâni de călătorie pe mare”.

Citește și: Trump nu mai avertizează Ucraina când lansează Putin rachetele balistice. Rusia a dublat atacurile

Milei, un aliat politic apropiat al președintelui SUA, a interpretat aceste declarații drept un indiciu că opinia internațională s-ar putea schimba în favoarea Argentinei.

Liderul argentinian s-a angajat, totodată, să extindă o bază navală din Țara de Foc (Tierra del Fuego) și să promoveze sancțiuni împotriva companiilor implicate în explorarea petrolieră din zona Insulelor Falkland.

Zăcământul petrolier Sea Lion, mărul discordiei

Disputa diplomatică, devenită tot mai tensionată, s-a amplificat pe fondul planurilor de dezvoltare a zăcământului petrolier Sea Lion, situat la nord de insule.

Într-o nouă escaladare a situației, survenită marți, Argentina a solicitat Tribunalului Internațional pentru Dreptul Mării să intervină și să oprească activitățile de explorare și dezvoltare petrolieră autorizate de partea britanică.

De asemenea, Marea Britanie a cerut Interpolului să respingă tentativele Argentinei de a obține arestarea unor persoane asociate proiectului petrolier, calificând demersul drept unul motivat politic.

Citește și: Avertisment dur, de la Berlin. Marea Neagră devine teatru de război. Escaladarea trebuie oprită

Proiectul de dezvoltare, estimat la 1,6 miliarde de lire sterline și care implică firma britanică Rockhopper Exploration și compania israeliană Navitas Petroleum, ar urma să înceapă producția de petrol în anul 2028.

Marea Britanie a reiterat în repetate rânduri că suveranitatea asupra Insulelor Falkland nu este negociabilă.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră