Într-un interviu recent, interpreta a susținut că a încetat să mai cânte la aceste nunți și a explicat motivul pentru care a luat decizia.
Într-un interviu recent, interpreta a susținut că a încetat să mai cânte la aceste nunți și a explicat motivul pentru care a luat decizia.
Inspectorii Antifraudă Fiscală au verificat peste 20.000 de contribuabili în primele 8 luni ale anului, fiind estimate implicaţii fiscale şi aplicate sancţiuni contravenţionale în sumă totală de 677 milioane de lei, a anunţat preşedintele ANAF, Lucian Ovidiu Heiuş.
Unul dintre cei mai importanți membri ai trupei Phoenix din perioada lor de aur se dezice de participarea lui Nicu Covaci la nunta lui George Simion. Kappl susține că nu va particpa nici la reuninea trupei care era programată să aibă loc curând.
Resortul de lux în care oaspeții de soi ai liderului AUR, George Simion, s-au cazat în acest weekend îi apartine omului de afaceri Daniel-Remus Nițu, fost senator PNL si ALDE.
O tânără însărcinată a murit în ziua nunții. Avea 24 de ani și a refuzat să amâne evenimentul, externându-se pe semnătură din spitalul unde fusese internată pentru că avea COVID. Medicii nu au reșit să salveze nici bebelușul.
Blocați în trafic pe DN7 Valea Oltului, mai mulți nuntași au dat startul petrecerii chiar în mijlocul străzii, încingând o sârbă.
Mircea și Mihaela Geoană au avut cele mai frumoase emoții și au retrăit clipele tinereții, alături de fiica lor. Ana Geoană, frumoasă, deșteaptă și devreme acasă, a marcat logodna cu o petrecere exclusivistă, organizată în mare secret.
O femeie dintr-o comună ieşeană a pierdut poșeta în care se aflau 7.600 de lei, sumă pe care urma să o dea la o nuntă în calitate de naşă. Geanta a fost găsită de o altă femeie care a anunţat imediat Poliţia.