Republica Moldova și Ucraina, primul pas spre aderearea la UE. Uniunea Europeană și Ucraina, împreună cu Republica Moldova, au lansat oficial marți, la Luxemburg, negocierile pentru aderarea celor două țări la UE.
Republica Moldova și Ucraina, primul pas spre aderearea la UE. Uniunea Europeană și Ucraina, împreună cu Republica Moldova, au lansat oficial marți, la Luxemburg, negocierile pentru aderarea celor două țări la UE.
Ce domnitor al Moldovei a fost călugărit fără voia sa? I s-a spus „ucigașul de boieri”, cu toate că n-a fost deloc singurul deținător al scaunului domnesc ce a recurs la asemenea măsuri sângeroase împotriva acestora, Faptele lui au devenit subiectul unei nuvele și a unui film.
Mult aşteptata Autostradă a Moldovei este tot mai aproape de a deveni reală. Cei 453 de kilometri de şosea planificaţi vor trece prin oraşe precum Suceava, Bacău, Focşani şi Buzău.
Cine a fost domnitorul ucis de propriul unchi? Era nepotul lui Ștefan cel Mare, a domnit doar două luni, însă ar fi putut deveni un voievod la fel de glorios ca bunicul său: Dar trădarea din jurul său a făcut ca numele lui să fie aproape uitat de urmași.
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite pe tot parcursul lunii iunie, în special în regiunile sudice, anunţă marţi ANM, care a făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, la Paşcani, că până la sfârşitul anului viitor se va circula pe autostrada A7 a Moldovei de la Paşcani până la Bucureşti.
Cine a fost singurul domnitor care și-a pus impozit pe afacere? Chiar dacă nu se numără printre cei mai viteji voievozi, acest personaj a avut o domnie plină de fapte și decizii nemaiîntâlnite până la el. Însuși Mihai Eminescu i-a dedicat o poezie, potrivită cu viciul acestuia
Antony Blinken, secretarul de stat american, va avea o discuție, astăzi, la Chișinău, cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.