Cum a pierdut Ștefan cel Mare tronul Moldovei? A fost înlocuit de un văr. Cât a durat situația?

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 24.08.2024 - 07:51
Cum a pierdut Ștefan cel Mare tronul Moldovei - Foto: historia.ro - cu rol ilustrativ
Cum a pierdut Ștefan cel Mare tronul Moldovei - Foto: historia.ro - cu rol ilustrativ

Cum a pierdut Ștefan cel Mare tronul Moldovei? Știm despre faimosul voievod că a domnit 47 de ani, având a doua cea mai lungă domnie din istoria României, după cea a regelui Carol I, peste patru secole mai târziu. Totuși, a existat un moment în care Ștefan a fost detronat.

SHARE

Cum a pierdut Ștefan cel Mare tronul Moldovei? Unul dintre cei mai importanți voievozi ai acestui neam a domnit nu mai puțin de 47 de ani neîntrerupt, între 1457 - 1504. Cu toate acestea, a existat un episod mai puțin cunoscut în care aprigul Ștefan și-a pierdut scaunul domnesc. E drept, pentru o foarte scurtă perioadă.

Cum a pierdut Ștefan cel Mare tronul Moldovei? A fost înlocuit de un văr. Cât a durat situația?

În istoria Țărilor Române există numeroși voievozi care s-au distins prin fapte glorioase, dar lista lor e dominată de patru nume uriașe: Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân și Vlad Țepeș.

Dintre ei, marele Ștefan - deși „mic la stat” -  domnit cel mai mult, 47 de ani fără întrerupere. Mihai, viteazul care a reușit prima unire a celor trei principate române s-a aflat pe tronul Munteniei doar 7 ani, între 1593 - 1600, în vreme ce Mircea el Bătrân, chiar dacă a adunat și el, aparent, 32 de ani de domnie, între 1386 - 1418, a fost etronat pentru circa doi ani, între 1395 - 1397 de Vlad I Uzurpatorul.

În privința lui Vlad Țepeș, se știe că principala sa domnie a fost între 1456 - 1462, celelalte două urcări pe tron din 1448 și 1476 fiind foarte scurte.

Citește și: Ce poduri ale lui Ștefan cel Mare rezistă și azi? Noul „Golden Gate de Brăila”, sufocat de probleme

Totuși, e mai puțin cunoscut episodul în care însuși Ștefan al Moldovei și-a pierdut scaunul domnesc. E drept, pentru doar câteva ore, suficiente însă pentru ca un alt personaj, un văr al său, să fie proclamat ca nou domnitor al țării.

Evenimentul a avut loc la începutul lui matie 1486, într-un moment în care, culmea, Ștefan cel Mare se afla la apogeul puterii sale.

Era respectat e vecini, onorat în Europa, mai ales după mare victorie asupra turcilor de la Vaslui, din 1475, ba chiar intervenea frecvent în schimbarea domnilor pe tronul Munteniei, încercând să-i aducă în față pe cei cu convingeri antiotomane.

Tocmai aceste lucruri îi enervau teribil pe otomani, care s-au decis să scape definitiv de bravul și iritantul voievod al acelei țări micuțe, dar care le fcuse atâtea probleme în 13 ani de lupte necontenite, din care Ștefan ieșise adesea învingător.

Așa se face că, sătui de Ștefan cel Mare, turcii au plecat la război în afara sezonului obișnuit de expediții, în luna februarie a anului 1486.

Ștefan cel Mare a fost salvat în bătălia de la Șcheia de aprodul Purice - Foto: romania-misterioasa.ro - cu rol ilustrativ

De regulă, ei pleacu în asemenea expediții mai ales vara, pentru a avea parte și de drumuri mai bune, ar și de recoltele deja coapte ale zonelor prin care treceau.

De data aceasta, sultanul Baiazid al II-lea, bunicul lui Suleyman Magnificul, le-a ordonat lui Bali bey Malkocioglu şi Iskender bey să îl scape de acel ghimpe din coasta imperiului.

Armata otomană a pătruns în Moldova pe când Ștfan se afla în Polonia, și a înaintat în pas alert pe Valea Siretului, ajungând până în apropiere de Suceava.

Citește și: Cine a fost domnitorul care a întemeiat o nouă dinastie? Era urmașul vestitului aprod Purice

Oastea condusă de cele două pașale îl aducea și pe ce care trebuia să-l înlocuiască pe Ștefan pe tronul Moldovei, Era vorba despre un văr de-ai voievodului, Hronoda - sau Hroiot în alte surse - un fiu al lui Petru Aron, unchiul lui Ștefan cel Mare, dar și ucigașul propriului frate, Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan.

În fața primejdiei, domnul moldovean a strâns o armată în pripă și i-a interceptat pe turci în zona Șcheia, o localitate situată la 25 de kilometri de Roman, lupta dându-se pe 6 martie 1486.

Forțele moldovenești, inferioare numeric, au avut mult de furcă cu otomanii, ba chiar, spun cronicile, Ștefan a pierdut prima parte a bătăliei, fiind la un pas de a-și pierde viața și tronul.

Intrat în luptă, după cum îi era obiceiul, în fruntea contingentelor de viteji și boieri, Ștefan a fost încolțit de otomani. Calul i-a fost omorât, iar el se prăbușește la pământ, fiind prins sub cadavrele de pe cmpul de luptă.

De altfel, așa cum arată cronicile, Ștefan cel Mare a zăcut ceva vreme prins sub leșuri. Dacă ar fi fost găsit de inamic, cu siguranță ar fi fost ucis ori dus ostatic, pe post de trofeu pentru sultan, la Stambul. 

În acele momente, pentru câteva ore, el și-a pierdut chiar și tronul. Hronoda a fost proclamat voievod în locul său, chiar acolo, pe câmpul de luptă, otomanii bănuind că Ștefan pierise.în luptă.

„A bătut Petru Hronoda pe Ştefan Voievod şi a câştigat lupta şi Ştefan Voievod a căzut de pe cal şi a zăcut printre morţi de dimineaţă până la prânz”, se arăta în cronica moldo-germană.

Marele noroc al voievodului Moldovei a fost să fie găsit de credinciosul său aprod Purice și ajutat să încalece pe calul acestuia. 

Citește și: Cine a fost primul domn al Moldovei numit de turci? Era nepotul lui Ștefan cel Mare. Ucis în somn

„Și nu putea în grabă încăleca Ștefan-Vodă, fiind om mic. Și a zis Purice aprodul: „Doamne, eu mă voi face o moviliță, și vino de te sui pe mine și încalecă“. Și s-au suit pe dânsul Ștefan-vodă și a încălecat pre cal”, preciza cronicarul Ion Neculce, conform sursei citate.

În același timp, soarta bătăliei este schimbată decisiv de un al doilea boier, numit Pântece. Acesta s-a dus în tabăra turcească și s-a făcut că se închină lui Hronoda, ba chiar l-a asigurat că Ștefan este mort și că victoria este a sa.

Așa a reușit să-l scoată din tabără și să-l prindă viu. L-a dus în fața lui Ștefan cel Mare, cel revenit din morți, unde efemerul domn al Moldovei a fost decapitat.

Văzându-l pe Ștefan în fruntea oastei, războinicii moldoveni s-au reorganizat și au atacat trupele otomane, iar victoria a fost în cele din urmă a lor.

Aprodul Purice a fost boierit, iar familia sa, care de atunci a purtat numele de Movilă, a jucat un rol important, ulterior, în istoria Moldovei, dinastia Movileștilor dând mai mulți domni mai aes Moldovei, dar și Țării Românești.

Bătălia de la Șcheia a fost ultima bătălia dată de Ștefan cel Mare împotriva turcilor. Sătul de luptele cu otomanii, fără ajutor din partea vecinilor, voievodul Moldovei a decis să încheie pace cu otomanii și să le plătească tribut. 

Așa a putut să adune, la finalul vieții, 47 de ani de domnie neîncetată, în ciuda straniului episod din timpul bătăliei de la Șcheia.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te