Un număr de 12.106 doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 8.719 reprezintă prima doză, iar 3.387 doza a doua, potrivit unei informări transmise de CNCAV.
Un număr de 12.106 doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 8.719 reprezintă prima doză, iar 3.387 doza a doua, potrivit unei informări transmise de CNCAV.
Autorităţile nipone au anunţat luni că investighează în continuare originea impurităţilor detectate în mai multe fiole de vaccinuri ale companiei Moderna fabricate în Spania, relatează EFE.
Vaccinul anti-Covid dezvoltat de compania americană Moderna ar putea fi mai eficient împotriva variantei Delta a coronavirusului decât cel dezvoltat de Pfizer/BioNTech, afirmă două studii publicate duminică și citate de CNBC, potrivit Hotnews.
Compania americană Moderna a anunţat că vaccinul său anti-COVID-19 are o eficienţă de aproximativ 93% la şase luni după administrarea celei de-a doua doze, un procent aproape neschimbat în raport cu eficienţa sa de 94% demonstrată în studiul clinic iniţial.
Şeful CNCAV a anunţat că persoanele cu vârsta între 12 şi 17 ani se vor putea imuniza anti-COVID începând cu 2 august, cu vaccinul produs de compania Moderna, programarea în platforma de vaccinare putând fi făcută din data de 1 august.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat folosirea vaccinului anti-Covid de la Moderna pentru copiii cu vârste între 12 şi 17 ani, informează Le Figaro, citat de news.ro
Administraţia pentru medicamente şi alimente a Statelor Unite (FDA) a revizuit fișele informative pentru vaccinurile anti-COVID-19 produse de Moderna şi Pfizer-BioNTech cu privire la riscurile de miocardită şi pericardită în urma vaccinării.
Cancelarul german Angela Merkel a primit la rapel serul Moderna împotriva COVID-19, după ce prima doză i-a fost făcută cu AstraZeneca, a anunţat marţi cancelaria de la Berlin.