Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, anunţă că va face un control la Primăria Capitalei şi la companiile din subordine, întrucât instituţia nu a mai fost controlată de zece ani.
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, anunţă că va face un control la Primăria Capitalei şi la companiile din subordine, întrucât instituţia nu a mai fost controlată de zece ani.
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat marţi că deficitul bugetar la sfârşitul anului trecut a fost 4,6%, explicând că bugetul construit de PSD a fost nerealist, întrucât prognoza venituri mai mari decât cele colectate.
Potrivit situației veniturilor brute din Ministerul Educației (facsimil dreapta jos), la data de 30 septembrie 2019, secretarul general din Ministerul Educației primea un spor pentru condiții vătămătoare de 1.341 de lei.
Fostul ministru al Transporturilor, Dan Costescu, a fost ales directorul general al CFR Călători, în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Administraţie (CA) al companiei.
Ministerul Afacerilor Externe atenționează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Populară Chineză că, în provincia Hubei, localitatea Wuhan, există un focar de pneumonie virală (coronavirus) care a provocat deja 4 decese.
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat într-un interviu pentru G4Media.ro că pregătește patru mari proiecte axate pe cercetare și tehnologii care să poziționeze România în tendințele globale din domeniu. Fiecare proiect e estimat la 150 de milioane de euro.
Ministrul Justiției spune că celeritatea anchetelor și a judecăților a devenit o problemă acută, precizând că nu poate accepta acest fenomen de dosare care trenează în parchete și în instanțe.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, luni, că fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, a procedat corect sesizând Parchetul General pe tema modului în care se acordă cetățenia română.