marți 14 octombrie
EUR 5.0903 USD 4.3905
Abonează-te
Newsweek România

Ministerul Justiției așteaptă de la Parchet o soluție pentru problema acordării cetățeniei române

Data publicării: 20.01.2020 • 11:23 Data actualizării: 20.01.2020 • 11:23

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, luni, că fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, a procedat corect sesizând Parchetul General pe tema modului în care se acordă cetățenia română.

”Așteptăm de la Parchet o soluție cât mai rapidă, apropo de problemele din Ministerul Public și justiție în general. Celeritatea rezonabilă a anchetelor și judecăților a devenit o problemă acută, a declarat Predoiu. Ministrul justiției a explicat că sunt foarte multe dosare deschise dar nesoluționate. ”Nu putem sta cu dosare deschise la infinit și nu vorbesc doar de cauzele penale”, a mai spus Cătălin Predoiu, potrivit G4media.

Potrivit ministrului, există o anchetă în derulare, declanșată anterior de mininstrul Birchall și consideră că a procedat „foarte corect sezizând Parchetul și așteptăm de la Parchet o soluție cât mai rapidă, apropo de problemele din Ministerul Public și justiție în general”.

Predoiu susține că ar exista o problemă și cu schema de personal, „dar vreau să întreb dacă e doar o problemă de personal sau și de abordare, de mentalitate, de atitudine, de dedicație a magistratului față de serviciul public.
Da, în unele cazuri se justifică o redactare ușor mai întârziată pentru că e o cauză mai complexă, are nevoie de argumente”.

Publicația Vice România a dezvăluit recent că, în octombrie 2019, Ministerul Justiției a cerut Curții de Conturi să meargă în control și a sesizat organele de urmărire penală, pentru „sustragere sau distrugere de înscrisuri” și pentru „suspiciuni de săvârșire a unor infracțiuni prevăzute de Legea privind finanțele publice”, scrie VICE.

„Este o adevărată rețea care soluționează nu tocmai legal solicitările de cetățenie română. E o problemă care poate reprezenta un pericol la securitatea statului român. Vorbim de decidenți de înalt nivel din Autoritatea pentru Cetățenie”, au declarat pentru VICE surse apropiate Ministerului Justiției.

Mai multe articole din secțiunea Justiție

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră