Întreaga ţară se află sub Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată până joi dimineaţa.
Întreaga ţară se află sub Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată până joi dimineaţa.
Întreaga ţară se află sub Cod galben de averse torenţiale şi vijelii până marţi dimineaţa la ora 10:00, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
27 de județe sunt vizate de o avertizare de vijelii și grindină, a anunțat, marți dimineață, Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Avertizarea este valabilă până miercuri dimineață.
În următoarea lună, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar săptămâna aceasta va fi mai caldă decât media, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie.
Meteorologii au publicat, marţi, estimarea privind vremea în luna iunie, precizând că, în prima săprămână, temperaturile vor fi mai coborâte decât normalul perioadei.
Vremea se va încălzi treptat din 5 iunie, iar temperaturile vor ajunge apoi până la 29 de grade. Instabilitatea atmosferică va rămâne însă ridicată în următoarele două săptămâni, potrivit meteorologilor.
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare de instabilitate atmosferică, valabilă de luni, ora 12.00, până miercuri, ora 23.00.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare ”Cod galben de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de atenţie”, valabilă până la miezul nopţii în şase bazine hidrografice din patru judeţe.