Unul dintre cei mai mari luptători ai României, care a reușit să obțină și aurul olimpic în ultimul meci al carierei sale, a fost grațiat, la un moment de dat, de președintele Traian Băsescu.
Unul dintre cei mai mari luptători ai României, care a reușit să obțină și aurul olimpic în ultimul meci al carierei sale, a fost grațiat, la un moment de dat, de președintele Traian Băsescu.
Ucrainenii și-au construit singuri o mitralieră ce trage 500 de gloanțe și bagă spaima în ruși. Toată tehnologia a fost dezvoltată în nici 6 luni.
Lovitura de stat de care nu se vorbește. La nici două luni de la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, Unirea Principatelor era în pericol. Acesta a fost contextul în care o parte a boierilor, dar și a clerului ortodox a decis, cu sprijinul Rusiei, că e clipa ruperii unirii.
Cine a fost haiducul Gruia Novac? Neamul Novăceștilor a dat două personaje legendare pentru români, tată și fiu. Ambii au fost căpitani în oastea lui Mihai Viteazul, luptând fără oboseală atât împotriva turcilor cât și a boierilor care asupreau țăranii din zona Olteniei.
Lupte aprige se desfășoară în apropiere de Bahmut, în timp ce forțele ucrainene încearcă să scoată trupele rusești înrădăcinate din orașul transformat în ruine de pe frontul estic, a declarat miercuri comandantul forțelor terestre ucrainene.
Luptătorul român care a stăpânit lumea a fost o adevărată legendă a sportului românesc! A fost poreclit „Hercule de buzunar” datorită staturii sale. Autoritățile îi interzic să mai lupte după ce câștigă Mondialul.
Lupte dramatice pe frontul de est. Ucrainenii recâștigă teritoriile ocupate de ruși în Bahmut, potrivit generalului Oleksandr Sirski, comandantul Forțelor Terestre ale ale Ucrainei.
Un campion ucrainean de kickboxing a fost ucis în luptele crâncene din Regiunea Zaporoje. Pe pagina de web a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a fost postată o petiţie, cu apelul de a conferi sportivului titlul de erou al Ucrainei.