Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Prefectura Hunedoara, în ultimele 14 zile se înregistrează un număr foarte mare de persoane internate la ATI-COVID şi în secţiile medicale COVID.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Prefectura Hunedoara, în ultimele 14 zile se înregistrează un număr foarte mare de persoane internate la ATI-COVID şi în secţiile medicale COVID.
Se poate plăti parcarea de pe telefon (prin SMS sau card) şi se pot vedea locurile libere de parcare ale primăriei ori de pe marginea unor bulevarde. Locurile libere sunt semnalate de 970 de senzori.
Premierul Florin Cîţu a declarat că ţinta de creştere a numărului de paturi ATI pentru pacienţi cu COVID la 1.600 rămâne una urgentă pentru ca autorităţile să se asigure că nu vor avea probleme în gestionarea pandemiei. În prezent locurile libere la ATI sunt în număr de 1.408.
Zero locuri la ATI COVID din Iaşi, după episodul noiembrie, anul trecut. Cu o incidenţă de 2,77 la mia de locuitori pe municipiu, Iaşiul urcă încet, dar sigur, pe valul trei al pandemiei.
Încă 156.000 de locuri noi de vaccinare anti-COVID cu vaccin produs de către Pfizer/BioNTech vor fi alocate, începând cu 1 martie, persoanelor care se încadrează în etapa a II-a de imunizare, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu.
Procesul de vaccinare întâmpină unele dificultăți după ce numărul de doze de vaccin care ajung în România a depășit cererea. Pe platforma oficială (https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/) cu greu se poate rezerva un loc.
Acesta este răspunsul pe care îl primesc de la spitalele din Iaşi medicii din judeţele vecine care caută cu disperare un pat liber ATI pentru pacienţi în stare gravă. Aseară la închiderea ediţiei un singur loc era disponibil în tot Iaşul la terapie intensivă Covid.
Noul președinte al Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a anunțat că are în vedere reducerea personalului din instituție, deoarece erau angajați care nu făceau nimic.