Președintele Nicușor Dan a semnat primele decrete în calitatea sa de șef al statului. Acestea se referă la promulgarea unor legi care vizează sănătatea publică, agricultura și funcționarea unor instituții publice.
Președintele Nicușor Dan a semnat primele decrete în calitatea sa de șef al statului. Acestea se referă la promulgarea unor legi care vizează sănătatea publică, agricultura și funcționarea unor instituții publice.
Senatul adoptă legea inițiată de Vexler împotriva extremismului: până la 10 ani închisoare. Proiectul a avut 78 de voturi 'pentru', 15 'împotrivă' și 25 de abțineri.
Nicușor Dan spunea, înainte să fie ales președintele României, că și-ar dori să stea în apartamentul unde locuiește în prezent cu chirie și pe perioada în care va fi șef al statului. Ce spune legea despre acest lucru
Cum poți să te alegi cu până la 5 ani de închisoare în ziua votului? Ai grijă când mergi la vot. Ce scrie în lege și la ce spun autoritățile să fim atenți atunci când mergem să ne exprimăm votul?
O greșeală frecventă a șoferilor în orașe, care poate avea consecințe grave atât pentru siguranța pietonilor, cât și pentru portofelul conducătorilor auto, este oprirea sau staționarea prea aproape de trecerile pentru pietoni.
Chiar dacă Paștele vine cu voie bună și poftă de grătar, românii care locuiesc la bloc trebuie să fie atenți la un detaliu important. Iată ce NU au voie să facă în propriul balcon. Ce scrie în lege?
O nouă lege a sănătății: digitalizarea, prevenția și pacientul sănătos, în centrul reformei. Streinu-Cercel a menționat că proiectul va introduce posibilitatea ca, la domiciliul pacientului să se facă analize „în așa fel încât presiunea de pe camerele de gardă să fie ridicată.”
Senatul adoptă legea pentru cooperare polițienească internațională și urmăriri transfrontaliere. Actul normativ prevede că se va desemna un punct unic de contact pentru cooperarea polițienească internațională - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (CCPI).