Un bărbat de 67 de ani și-a înjunghiat iubita în vârstă de 29 de ani și apoi și-a luat viața, în Turda, județul Cluj.
Un bărbat de 67 de ani și-a înjunghiat iubita în vârstă de 29 de ani și apoi și-a luat viața, în Turda, județul Cluj.
Bărbatul de 35 de ani, urcat pe un stâlp în Mehedinți, a fost convins să coboare după 60 de ore. El a fost imobilizat de polițiști și urmează să fie supus unor controale medicale. Bărbatul a mai urcat pe un stâlp de înaltă tensiune și la sfârșitul lunii iunie.
Interlopul Laurențiu Duduianu, zis Ciprian Pian, fratele celebrului Emi Pian s-a certat cu iubita și a sechestrat-o timp de două ore în portbagajul mașinii. După ce a fost arestat în acest dosar, interlopul a contestat măsura.
Relația dintre manelistul Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean e din ce în ce mai trainică. După ce cu câteva luni în urmă și-a surprins iubita cu o poșetă Gucci, recent, de ziua ei, i-a făcut cadou un Mercedes de peste 120.000 €. E „de săraci”, însă, față de Ferrari-ul lui.
Pare greu de crezut, dar Laurențiu Duță a împlinit 47 de ani. Idolul adolescenților timp de mulți ani, Laurențiu Duță dezvăluie faptul că este foarte statornic în iubire.
Avram Iancu, „crăișorul munților”, s-a iubit intens cu o adolescentă unguroaică mai mică decât el cu 10 ani. Tânără i-a salvat viața marelui conducător.
„Șmecherul” cu Mercedes care și-a bătut joc de polițiști în București, a lovit mai multe autoturisme și a reușit să fugă în luna octombrie 2022, a fost arestat pentru viol sâmbătă, 18 martie 2023.
Un român a fost condamnat la închisoare după ce și-a infectat intenționat iubita cu COVID-19. Femeia a ajuns în stare gravă la terapie intensivă.