Societatea românească a transmis, din 2017, un mesaj incredibil tuturor politicienilor penali și incompetenți care au crezut că – invocând legimitatea votului – pot face orice doresc.
Societatea românească a transmis, din 2017, un mesaj incredibil tuturor politicienilor penali și incompetenți care au crezut că – invocând legimitatea votului – pot face orice doresc.
Fostul preşedinte al României Ion Iliescu se află internat la Spitalul Elias.
Când a greșit sondajele, fostul Laborator de Sociologie Urbană comunist a cam favorizat PSD.
Erorile, voite sau nu, în cazul candidatului prezidențial Corneliu Vadim Tudor au fost foarte mari.
Mircea Pașcu justifică acțiunile PCR și ale dictatorului apelând la celebrele argumente: am fost mereu o nație agresată care nu a dorit decât să își apere „nevoile și neamul“.
Andrei Cornea a vorbit, într-un interviu oferit pentru Newsweek România, despre cum sintagma „era mai bine pe vremea lui Ceaușescu“ a inspirat ultima sa carte, despre capcanele relativizării istoriei și despre ce ne poate așteapta după „epoca Dragnea“.
Dacă procurorii executau „ordine politice“ atunci când au deschis dosarele Revoluției și Mineriadei, acum magistrații „își dovedesc“ independența, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a trimis dosarul Mineriadei înapoi la Parchetul General.
Patru morți, 1.388 de persoane vătămate fizic și psihic și alte 1.250 lipsite de libertate, 29 de ani de rușine pentru justiția română. Așa poate fi descris, pe scurt, dosarul „Mineriadei”.