Judecătorii au anunțat că resping toate cererile avocaților pentru amânarea procesului sau sesizarea CCR și că judecă azi ultimul termen.
Judecătorii au anunțat că resping toate cererile avocaților pentru amânarea procesului sau sesizarea CCR și că judecă azi ultimul termen.
Va fi greu de reclădit, va fi și mai greu de recâștigat încrederea că mai avem vreo șansă, dar e unica soluție acum – mai târziu, dacă o cărămidă va zbura în geamul guvernului, încă un milion de cărămizi vor zbura; va fi care pe care.
Parlamentul rus a aprobat o lege controversată care permite instanțelor să închidă oamenii pentru „lipsă de respect" față de Guvern sau față de funcționarii de stat, inclusiv președintele Vladimir Putin.
DNA a dispus, la finalul lunii trecute, disjungerea unor fapte din rechizitoriul lui Darius Vâlcov în cinci noi dosare: două au rămas la DNA, două au fost declinate la parchetele locale și unul la DIICOT.
Un complet de trei judecători de la Instanţa supremă, condus de Ionuţ Matei, a terminat de judecat luni dosarul retrocedărilor de terenuri, în care apar, printre alţii, Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Cristian Borcea şi Dragoş Săvulescu.
Aș vrea să pricep ce-i în capul poporului ăsta, dar nu pot. Mi-e imposibil.
Kremlinul sărbătorește ziua de naștere a lui Alexandr Soljenițân, laureatul Nobelului pentru Literatură. Simultan îi prigonește pe opozanții regimului. Expresia unei tradiții politice depășite, scrie Miodrag Soric pentru Deutsche Welle.
Deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu (USR), membru al comisiei de control a SRI, susține că un proiect de lege inițiat de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu l-ar putea scoate din închisoare pe Omar Hayssam, condamnat pentru terorism.