„Independent de cine este Ilie Năstase, trebuie să se țină cont de vârsta lui, de 73 de ani. (...) Aș vrea să ne raportăm la o persoană de 73 de ani care își recunoaște vinovăția și este conștientă de urmările faptelor sale", a declarat avocata lui Ilie Năstase, în fața judecătorilor Curții de Apel, conform Mediafax.
Avocata lui Ilie Năstase a solicitat deopotrivă respingerea apelului parchetului, admiterea apelului apărării, cu o particularizare, aceea a unui prag minim pentru fiecare dintre cele două infracțiuni, două luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru sustragere de la prelevarea de probe biologice și 10.000 de lei amendă penală, pentru conducerea cu permisul suspendat.
Apărătorul a subliniat că infracțiunile comise de acesta nu reprezintă pericol social, că pedeapsa trebuie raportată la persoana fiecărui individ și că, uzând de recunoașterea vinovăției, Ilie Năstase conștientizează faptele, repercusiunile acestora și le regretă.
Totodată, avocata a spus că atitudinea a fost greșită atât la clientul său, cât și la organul de poliție: ,,Când s-a urcat pe motoscuter, exista la fața locului un reprezentant al poliției rutiere, cu toate televiziunile (...) episodul s-a derulat sub ochii poliției rutiere (...) niciun moment nu s-a pus problema să îl oprească sau să îl prevină".
,,Regret faptele (...) până la 35 de ani nu am consumat alcool", a declarat fostul jucător de tenis în fața judecătorilor.
Scandalul din 2018
Ilie Năstase a fost condamnat, în februarie, de către magistrații Judecătoriei Sectorului 1, la 9 luni şi 10 zile de închisoare cu amânare, cu termen de supraveghere de 2 ani. Poliţiştii rutieri au fost nevoiţi, la mijlocul anului 2018, să blocheze maşina lui Ilie Năstase din cauză că fostul jucător de tenis a plecat de pe loc după un schimb de replici cu un agent, chiar dacă acesta l-a somat să oprească şi i-a cerut să se legitimize. Poliţiştii au spus la acel moment că fostul jucător de tenis a refuzat să i se facă testul, a devenit agresiv cu poliţiştii, motiv pentru care a fost necesară încătuşarea acestuia şi dus pentru recoltarea de probe biologice la sediul INML, unde a făcut totuşi testul.
Fostului jucător de tenis i-a fost întocmit astfel dosar penal privind infracţiunea de refuz de prelevare a mostrelor biologice, a fost amendat şi cu 1.000 de lei şi a fost lăsat să plece acasă.
Ulterior, după câteva ore, Ilie Năstase a fost prins din nou în trafic, în zona Şoselei Ştefan cel Mare, când făcea un viraj stânga peste linia continuă, cu un scuter, fără a avea dreptul de a conduce. Pentru faptul că a trecut peste linia continuă, fostul jucător de tenis a fost amendat cu încă 1.305 lei şi 6 puncte de penalizare.