Fundațiile Superbet și Renașterea vor organiza, între 25 și 27 septembrie, o „cursă de informare si de strângere de fonduri pentru cancerul de sân”.
Fundațiile Superbet și Renașterea vor organiza, între 25 și 27 septembrie, o „cursă de informare si de strângere de fonduri pentru cancerul de sân”.
Polonia s-a alăturat Ungariei în a ameninţa cu blocarea bugetului UE de 1.8 trilioane de euro şi a pachetului de redresare economică post-COVID din cauza temerilor privind condiţionarea accesului la fonduri europene de respectarea statului de drept, scrie Politico.
Comisia Europeană a prezentat Consiliului propuneri privind acordarea unui sprijin financiar de 81,4 miliarde euro, din cadrul Instrumentului SURE, pentru 15 state membre, dintre care 4 miliarde euro pentru România, arată un comunicat de presă al Executivului UE.
Între 5.000 și 6.000 de dosare pe zi vor fi depuse pentru cumpărarea de locuințe în cadrul programului „Noua casă”, este estimarea lui Dumitru Nancu, director general al Fondului Național de Garantare a Creditelor.
Ministerul Fondurilor Europene va propune o ordonanţă de urgenţă de decontare a aproximativ 500.000 de laptopuri şi tablete din fonduri europene pentru autorităţile publice locale, a anunţat, vineri, vicepremierul Raluca Turcan, în cadrul şedinţei de Guvern.
Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat luni că, cel mai probabil, la rectificarea bugetară care urmează să aibă loc în această lună vor fi alocate sume suplimentare ministerelor Transporturilor, Dezvoltării, Sănătăţii şi Educaţiei.
În încercarea de a minimaliza succesul obținut de România la negocierile pentru sumele alocate de UE pentru relansarea economiilor țărilor membre, Maria Grapini aruncă un fake news. Reacțiile sunt savuroase.
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) anunță că finanțarea pentru Spitalului Regional Craiova a fost aprobată de Comisia Europeană.