Noul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, susține că se pot găsi și în România soluții convenabile, care să facă posibil accesul pacienților la moleculele inovatoare, salvatoare de vieți.
Noul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, susține că se pot găsi și în România soluții convenabile, care să facă posibil accesul pacienților la moleculele inovatoare, salvatoare de vieți.
Un număr de 12.564 de candidaţi s-au înscris anul acesta la concursul de intrare în Rezidenţiat, organizat duminică, a informat Ministerul Sănătăţii.
Deși a născocit o taxă imorală, care îi aduce milioane de euro, anual, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București nu oferă, studenților, cunoaștere la nivelul cel mai înalt.
Deşi vânzarea acestor teste de depistare a prezenţei virusului SARS-CoV-2 persoanelor fizice este categoric interzisă, la Iaşi, numeroase farmacii le vând masiv, la liber, fără nicio restricţie. Legea spune că acestea pot fi achiziţionate doar de cabinete sau unităţi medicale.
Fostul decan al Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius, Gheorghe Ţarălungă, a fost condamnat, printr-o sentinţă definitivă, la opt ani de închisoare cu executare, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.
Vlad Mixich, membru al boardului Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate, susține într-o postare pe Facebook, că Guvernul PSD a scos la concurs cele mai importante poziții din domeniul farmaceutic în România, la care o diplomă în Farmacie nu este o necesitate.