Primarul din Crevedia, Florin Petre, i-a dat soției aprobare, ilegal, pentru construcția unui spațiu comercial de sute de metri pătrați la doar 13 metri de o stație GPL, deși legea cere minimum 40 de metri.
Primarul din Crevedia, Florin Petre, i-a dat soției aprobare, ilegal, pentru construcția unui spațiu comercial de sute de metri pătrați la doar 13 metri de o stație GPL, deși legea cere minimum 40 de metri.
Compania de pază a unui aliat al AUR a câștigat contracte pentru servicii de securitate cu instituțiile statului pe bandă rulantă. Peste jumătate au fost câștigate chiar în plină pandemie de COVID, cu compania de stat Poșta Română. I-au asigurat supraviețuirea.
Viaţa a apărut după o explozie primordială. Astronomii au observat o explozie spaţială masivă, numită "kilonova", cauzată de fuziunea a două stele,, care a creat elemente necesare pentru a întreţine viaţa.
Preţurile la energie vor exploda, după 1 ianuarie, din cauza ordonanţei de urgenţă pe măsurile fiscale, care va intra în vigoare după ce va fi promulgată. În prezent preşedintele Klaus Iohannis aşteaptă să apară motivaţia completă a Curţii Constituţionale.
O navă cargo sub pavilion turcesc a lovit o mină în Marea Neagră, în largul coastelor României, şi a suferit avarii minore. Echipajul este în siguranţă, au declarat surse maritime şi de securitate
Ionuț Doldurea, unul dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat, a fost audiat la Parchetul General miercuri, 27 septembrie. El a declarat că nu își explică cum s-a produs explozia și a precizat că are două ipoteze: defecțiune tehnică sau manevrare greșită.
Doi bărbaţi de 61 şi 53 de ani, victime ale exploziei de la magistrala de gaz de la Călimăneşti, urmată de incendiu, care prezentau arsuri pe 65, respectiv 40% din corp, au fost preluaţi cu elicopterul şi transferaţi la unităţi medicale din Bucureşti, a informat, joi dimineaţă.
Patru muncitori au fost găsiți carbonizați și cinci au suferit răni grave, în urma unei explozii puternice, urmată de incendiu, pe șantierul Autostrăzii Moldovei (A7). Magistrala de gaze de la Călimănești a sărit în aer, după ce, se pare, a fost lovită de un utilaj.