Polonia a semnat vineri un contract pentru ceea ce Donald Tusk a numit un sistem de apărare aeriană anti-drone „fără precedent”, lăudându-l ca fiind un factor decisiv pentru protejarea flancului estic al NATO.
Polonia a semnat vineri un contract pentru ceea ce Donald Tusk a numit un sistem de apărare aeriană anti-drone „fără precedent”, lăudându-l ca fiind un factor decisiv pentru protejarea flancului estic al NATO.
Administratorii drumurilor județene au avut nevoie de o amendă pentru a constata că iarna nu are calendar fix.
Vaste zone din sud-estul Australiei sunt afectate de un val de căldură care a dus temperaturile la aproape 50 de grade Celsius şi i-a obligat pe unii locuitori să-şi protejeze proprietăţile, în timp ce incendiile forestiere se propagă în unele zone rurale din Victoria.
Ministrul Sănătăţii a declarat că măsura privind neplata primei zile de concediu medical se aplică în multe alte state europene, mult mai drastic decât în România, el adăugând că s-a ajuns aici pentru că s-a pierdut controlul asupra concediilor medicale, fictive în special.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, respinge ferm ideea unor negocieri directe cu Vladimir Putin la Moscova sau în Belarus și lansează o provocare publică liderului de la Kremlin, invitându-l la Kiev, "dacă are curaj".
Guvernul introduce un termen de tranziţie pentru RO e-Factura, până la 1 iunie 2026, astfel că persoanele fizice impozabile care desfăşoară activităţi economice şi sunt identificate fiscal prin CNP nu vor fi obligate să utilizeze sistemul RO e-Factura până la acest termen.
Două aeronave americane de informații, supraveghere și recunoaștere au decolat din Constanța și au desfășurat o activitate coordonată deasupra estului Mării Negre.
Donald Trump a depus plângere joi împotriva fiscului american şi a cerut daune de 10 miliarde de dolari pentru că acesta nu a reuşit să împiedice scurgerea declaraţiilor sale de impozitare în primul mandat.