Copilul de 13 ani implicat în crima din judeţul Timiş, dar care nu răspunde penal şi faţă de care a fost luată măsura specială a plasamentului şi supravegherii specializate de către familie, se află în Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă.
Copilul de 13 ani implicat în crima din judeţul Timiş, dar care nu răspunde penal şi faţă de care a fost luată măsura specială a plasamentului şi supravegherii specializate de către familie, se află în Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă.
Coaliţia de guvernare s-a reunit, luni,în şedinţă, la Palatul Victoria, stabilirea calendarului asumării răspunderii pe pachetul de reformă a administraţiei şi pe cel privind relansarea economică, aflându-se pe agenda partidelor.
E alertă în Capitală. Atas Abdullah, un om de afaceri turc aflat în detenție la penitenciarul din Rahova, este căutat de polițiști. El este condamnat la 22 de ani de închisoare după ce a omorât un polițist de la Rutieră.
Fragmente de dronă au fost observate plutind în derivă, luni, în apropierea portului Midia, în Marea Neagră. Autoritățile române au intervenit de urgență pentru evaluare și recuperare, precizând că navigația în zonă nu este pusă în pericol în acest moment.
Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, a declarat la Vilnius că documentul privind garanțiile de securitate ale SUA pentru Ucraina este complet finalizat și gata de semnare. Liderul ucrainean cere o „dată exactă” pentru aderarea la UE.
Vremea rea revine în forță în România. Meteorologii au emis Cod Portocaliu de viituri pe râuri din 7 județe și Cod Galben de inundații pe cursuri de apă din 24 de județe.
Vi se pare că plătiți mult la gaze acum? De la 1 aprilie 2026, după eliminarea „subvenției”, facturile la gaze vor „bubui” și cu 32%, în funcție de furnizor. Iar președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI) explică ce se întâmplă.
După câteva zile normale din punct de vedere meteorologic pentru această perioadă, iarna grea revine în România. Este anunțat Cod Portocaliu de ploi şi lapoviţă în 6 județe, iar în unele zone montane zăpada nou așternută va ajunge și la 50 cm.