Ce poate câștiga o companie dacă recuperează materialele pe care le aruncă? La ESG Summit 2026, Cristian Teodor a discutat despre resurse, investiții și finanțare, dar și despre contribuția ASE la pregătirea Sistemului de Garanție-Returnare.
Ce poate câștiga o companie dacă recuperează materialele pe care le aruncă? La ESG Summit 2026, Cristian Teodor a discutat despre resurse, investiții și finanțare, dar și despre contribuția ASE la pregătirea Sistemului de Garanție-Returnare.
Newsweek atrage atenția asupra pericolului real ca de la 1 ianuarie să apară 100.000 de noi pensionari speciali. Aceștia ar putea primi pensii care pot ajunge la 18.000 de lei. Guvernul are un instrument prin care să nu dea aceste pensii. Dar e periculos.
Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență care include sprijin pentru asigurarea energiei termice în sezonul rece 2026–2027 și mai multe măsuri fiscal-bugetare.
La capătul unui război de trei ani în instanță, fosta asistentă-șefă a secției ATI din Spitalul de Copii și-a recâștigat postul.
Doi cetățeni germani în vârstă de 19 ani, suspectați că au dat foc echipamentelor Starlink în Bulgaria și Lituania, se confruntă cu acuzații de terorism în Lituania și se opun extrădării în Bulgaria.
Premierul Luca Niculescu a anunţat că Guvernul va prelungi, în şedinţa de vineri, perioada de aplicare a măsurilor pentru limitarea creşterilor la preţul motorinei cu încă trei luni.
Prima zi din noiembrie aduce schimbări pentru mai multe zodii. Luna în Leu favorizează curajul și dorința de afirmare, iar Venus retrogradă readuce în atenție relații din trecut. Patru zodii pot avea parte de oportunități financiare, vești neașteptate și surprize în dragoste.
Atunci când liderii AUR se întâlnesc cu diplomați străini, fotografiile pot crea o impresie liniștitoare de normalitate politică.