vineri 30 octombrie
EUR 5.3426 USD 4.7698
Abonează-te
Newsweek România

Luca Niculescu, la 11 ani de la Colectiv: România mai are multe de făcut, dar sunt şi progrese concrete

Data publicării: 30.10.2026 • 13:10 Data actualizării: 30.10.2026 • 13:10
Prim-ministrul Luca Niculescu - Foto: Profimedia Images
Prim-ministrul Luca Niculescu - Foto: Profimedia Images

Premierul Luca Niculescu a subliniat vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv şi că sunt 11 ani de durere pentru familiile şi prietenii celor care şi-au pierdut atunci viaţa.

El a declarat că gândurile se îndreaptă către victime şi către familiilor lor, cărora le datorează nu doar respect şi compasiune, ci şi fapte. Niculescu a recunoscut că România mai are multe de făcut, dar şi că sunt progrese concrete, precum centrele pentru mari arşi de la Timişoara şi Târgu Mureş, care vor deveni în curând funcţionale.

Luca Niculescu, la 11 ani de la Colectiv: România mai are multe de făcut, dar sunt şi progrese concrete

„Vreau să vă amintesc că suntem în 30 octombrie şi astăzi se împlinesc 11 ani de la tragedia de la Colectiv. Sunt 11 ani de durere pentru familiile şi prietenii celor care şi-au pierdut viaţa, iar mulţi dintre supravieţuitori poartă şi astăzi urmele acelei nopţi.Gândurile noastre se îndreaptă către victime, către familiile lor. Le datorăm nu numai respect şi compasiune, ci şi fapte. Şi la 11 ani  ani trebuie să recunoaştem că România mai are multe lucruri de făcut, dar sunt şi progrese concrete care au fost făcute: centrele pentru mari arşi de la Timişoara şi Târgu Mureş sunt construite, se află în etapa finală de pregătire pentru a deveni funcţionale”, a declarat Luca Niculescu, vineri, la începutul şedinţei de guvern, conform News.ro. 

El a adăugat că Bucureştiul are nevoie de un centru modern pentru tratarea adulţilor cu arsuri grave. 

„La Bucureşti, centrul destinat copiilor de la Spitalul Grigore Alexandrescu este şi el într-un stadiu avansat de realizare şi trebuie să ne asigurăm că aceste centre pot primi pacienţi cât de curând. Şi Bucureştiul are în continuare nevoie de un centru modern pentru tratarea adulţilor cu arsuri grave”, a mai afirmat premierul.

El i-a transmis ministrului Sănătăţii să înceapă demersurile pentru construirea acestui centru. 

„Domnule ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, aşa cum am discutat, aş dori ca anul viitor să începem demersurile concrete pentru construirea acestui centru. V-aţi şi exprimat ieri, când a fost inaugurat Spitalul Marius Nasta, despre această restanţă de suflet, cum mi-aţi spus. Deci vă rog să lucraţi împreună cu domnul ministru al Finanţelor, care a fost foarte deschis către cooperare anul trecut pentru acel spital şi cu alţi colegi pentru a identifica soluţiile şi pentru a pregăti un calendar realist”, a mai declarat Luca Niculescu.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră