Panică într-o pensiune plină cu turiști din Mahmudia, în Delta Dunării. Acoperișul clădirii, care include și un restaurant, a fost cuprins de flăcări. Patruzeci și șase de persoane, printre care cinci copii, au reușit să iasă la timp din interior.
Panică într-o pensiune plină cu turiști din Mahmudia, în Delta Dunării. Acoperișul clădirii, care include și un restaurant, a fost cuprins de flăcări. Patruzeci și șase de persoane, printre care cinci copii, au reușit să iasă la timp din interior.
Serbia are o săptămână la dispoziţie pentru a rezolva criza rafinăriei NIS, spune preşedintele Aleksandar Vucic.
Islanda este prima țară din lume care clasifică prăbușirea Curentului Atlantic drept o „amenințare existențială” – cu consecințe pentru noi toți.
O epidemie de hepatită se răspândește în prezent în Republica Cehă. Până acum, au fost înregistrate zeci de decese. O stațiune de schi populară a emis un avertisment urgent.
Serviciul de presă al europarlamentarei Diana Șoșoacă, pretinde că s-a întîlnit cu președintele rus, Vladimir Putin. Apoi, sâmbătă, 15 noiembrie, la Soci, s-a întâlnit cu Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a promis duminică găsirea în cel mult o săptămână a unei soluţii pentru a "evita cu orice preţ" o "confiscare" a acţiunilor deţinute de companii ruse în societatea petrolieră sârbă NIS.
Testele recente de zbor cu avioane de vânătoare F-35A ale Forțelor Aeriene Americane, efectuate la poligonul de testare Tonopah din Nevada, au validat performanța și fiabilitatea bombei B61-12 pentru forța de descurajare a NATO, pe fondul amenințărilor Rusiei.
Ludovic Orban, consilier al președintelui Nicușor Dan, critică maniera în care USR utilizează imaginea șefului statului în campania pentru Primăria Capitalei și avertizează că această tactică ar putea să obosească chiar electoratul propriu.