Premierul landului Bavaria îi numeşte pe membrii AfD "bufonii curţii" lui Putin
Premierul bavarez Markus Soder i-a catalogat duminică pe membrii formaţiunii de extremă-dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) drept "bufonii curţii" preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează dpa.
"Oamenii ăştia sunt sicofanţi, sunt bufonii curţii lui Putin, sunt servitorii Kremlinului", a declarat Soder la o conferinţă a tineretului conservator din sud-vestul Germaniei.
Citește și: „Profesorul Apocalipsă”, apropiat lui Putin amenință Franța și Regatul Unit: Vor fi distruse nuclear
Premierul landului Bavaria îi numeşte pe membrii AfD "bufonii curţii" lui Putin
Parlamentarii AfD au invitat grupuri de vizitatori la ambasada rusă din Berlin, a spus el. Comentariile lui Soder au loc după ce AfD a anunţat că mai mulţi dintre politicienii săi urmează să efectueze o vizită la Moscova.
Markus Soder este liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU) din Bavaria, formaţiunea soră a Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a lui Friedrich Merz.
CDU şi CSU sunt ultimele partide din Germania care se pot opune cu succes AfD, a apreciat Soder, respingând criticile că blocul conservator are o retorică prea apropiată de populiştii de extremă dreapta, arată Agerpres
"Singurii capabili să-i ţină pe radicali departe de putere sunt CDU şi CSU, nimeni altcineva", a afirmat el.
Soder a prezis "bătălii mari şi dure" pentru viitoarele campanii electorale din landuri, în special în Estul Germaniei.
Ca şi Friedrich Merz, liderul bavarez a exclus orice cooperare cu AfD.
"Avem o idee diferită de libertate", a spus Soder. Nu trebuie ca justiţia şi poliţia să fie controlate doar de putere, iar minorităţile să fie oprimate. "C-ul din numele nostru ne interzice să facem asta", a spus el, referindu-se la cuvântul "creştin" din numele partidului.
Citește și: Trump pregătește noi sancțiuni împotriva Rusiei. Whitaker: "Putin, obligat să oprească războiul"
Soder a mai apreciat că AfD este format din "oameni ciudaţi", dintre care mulţi sunt suspectaţi de extremism de dreapta sau sunt puşi sub acuzare.