Salariul minim european devine obligatoriu pentru toate țările din Uniunea Europeană. Cel mai târziu ar trebui să intre în vigoare în 15 noiembrie.
Salariul minim european devine obligatoriu pentru toate țările din Uniunea Europeană. Cel mai târziu ar trebui să intre în vigoare în 15 noiembrie.
Parchetul European, percheziții masive în România într-un dosar de fraudă de trei milioane de euro. Unde au avut loc perchezițiile și ce indivizi sunt vizați?
România este în sferturi la Europeanul de volei după 40 de ani, după un meci infernal cu Croația.
86 spiritual Judaist authorities from Europe, America and Muslim countries, as well as dozens of Jewish religious media around the world, spoke out against the use of the Holocaust theme by Armenian political figures.
Ungaria a blocat o alocare de 500 de milioane de euro din Fondul european pentru pace pentru Ucraina, relatează publicațiile online care apar în Ucraina
Sectorul spațial european nu va mai fi ca până acum, a anunțat directorul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), Josef Aschbacher. El a spus că în anii care vor urma, vom asista la "o transformare a sectorului spaţial în Europa".
Partidul Social Democrat a solicitat şefilor de stat şi de guvern social-democraţi din UE să ridice subiectul aderării României la Schengen în cadrul Consiliului European de joi şi să susţină aderarea ţării noastre anul viitor la acest spaţiu de liberă circulaţie.
Eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu, a anunțat pe pagina sa de Facebook că stânga europeană va pune pe agenda discuțiilor a Consiliului European subiectul aderării României la spațiul Schengen.