Compania germană de biotehnologie CureVac a anunţat că a depus o plângere împotriva rivalului său BioNTech, pentru atingeri aduse drepturilor sale de proprietate intelectuală asociate tehnologiei inovatoare ARN mesager.
Compania germană de biotehnologie CureVac a anunţat că a depus o plângere împotriva rivalului său BioNTech, pentru atingeri aduse drepturilor sale de proprietate intelectuală asociate tehnologiei inovatoare ARN mesager.
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a prezentat vineri o poziţie publică privind interzicerea avortului, dezbătută în această perioadă în Statele Unite ale Americii.
Mulți activiști pentru drepturile omului au salutat poziția de miercuri seară a Gabrielei Firea (PSD), instalată la proaspăt creatul Minister al Familiei, referitoare la avorturi și educație sexuală.
Camera Deputaţilor a decis ca drepturile acordate persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român să fie retrase dacă se dovedeşte că aceştia au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că decizia Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi ca studenţii şi profesorii să participe fizic la examene doar cu dovada vaccinării, cu test PCR sau dovada că au trecut prin COVID-19 nu îngrădeşte niciun drept.
Este important să nu uităm cât de dificilă a fost, de-a lungul istoriei, obţinerea unor drepturi care ni se par acum absolut fireşti, afirmă preşedintele Klaus Iohannis într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii.
Un grup de asociaţii ale consumatorilor din Europa au anunţat marţi că au depus o plângere împotriva reţelei sociale TikTok, pe care o acuză că abuzează de drepturile şi datele utilizatorilor, în mare parte foarte tineri, scrie AFP.
Alegerile parlamentare din 6 decembrie par tot mai greu de realizat, românii din Diaspora sunt blocați în țări închise complet iar riscul unui absenteism masiv este real. Expertul în drept constituțional, Vlad Soare, spune că daca alegerile vor fi amânate se va crea haos.