Distribuirea deciziilor cu pensia recalculată se pare că durează mai mult decât se așteptau cei de la Poșta Română. Mai sunt câteva zile până la 31 august însă pensionarii spun că nu au primit nici acum documentul de la Casa de Pensii.
Distribuirea deciziilor cu pensia recalculată se pare că durează mai mult decât se așteptau cei de la Poșta Română. Mai sunt câteva zile până la 31 august însă pensionarii spun că nu au primit nici acum documentul de la Casa de Pensii.
Este scandal cu privire la recalcularea pensiilor. Mai multe decizii au fost retrase de la distribuire. Ministrul Muncii cere explicații în cacest caz. Măsura ar fi fost luată din cauza unor erori.
A fost anunțat calendarul după care vor fi trimise pensiile din România în luna august. Vor fi diferențe între cei care o primesc prin poștă și cei care iau pe card.
Recalcularea pensiilor i-a dus pe mulți pensionari în eroare, mai ales pe cei care au mai avut de completat dosarele. Șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu a adus clarificări în situația adeverințelor cu vechimea în muncă.
SURSE De ce unii pensionari vor primi adeverințele cu noile pensii după 1 septembrie? Deciziile cu pensia recalculată sunt așteptate de toți pensionarii din România încă din luna mai. Ieri, s-a anunțat că noua dat este 15 august -31 august. Dra și aceasta va fi depășită.
Deciziile cu pensia recalculată sunt așteptate de 5.000.000 de persoane din România. Procesul a durat mai mult decât se așteptau autoritățile dar documentul va conține toate calculele și suma pe care o primesc pensionarii de la 1 septembrie.
Surse din cadrul Casei de Pensii Județene au anunțat pentru Newsweek data la care vor fi trimise pensionarilor adeverințele cu recalcularea.
Iohannis a fost întrebat dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia NATO, în condiţiile în care Ungaria şi Slovacia şi-au anunţat susţinerea pentru ocuparea funcţiei de secretar general al Alianţei Nord Atlantice de către Mark Rutte.