Malta este a doua ţară care respinge extrădarea prinţului fugar, după Franţa. Asta în condițiile în care judecătorii în primă instanță au dat o decizie favorabilă statului român, respectiv cea prin care aprobaseră predarea lui către autoritățile din țară noastră.
Acum însă în apel, magistrații Curții Penale din Malta au găsit nepotrivită extrădarea lui și i-au redat libertatea. Practic a fost anulat mandatul european de arestare emis de autoritățile noastre pe numele prințului fugar, conform Observator.
Paul de România nu va fi adus în ţară și va rămâne în Malta. De ce a luat instanța această decizie
Decizia a stârnit nemulțumiri în rândul oficialilor din justiție, iar Alina Gorghiu a catalogat-o că fiind revoltătoare. Tot Alina Gorghiu a asigurat că statul român va face toate demersurile necesare pentru aducerea prințului fugar în România și a cerut implicit și intervenția prim-ministrului, la nivel diplomatic.
Citește și: Palmă, pentru Justiția din România. De ce fugarul Prinţ Paul nu va fi extrădat niciodată de Franța
De partea cealaltă, Paul al României s-a declarat prin avocatul sau care l-a reprezentat în Malta, bucuros de verdictul instanței și totodată acesta se bucură că această decizie a venit chiar cu o zi înainte de a împlini vârstă de 76 de ani.
Citește și: Prințul Paul autointitulat al României, reținut într-un resort de lux în Malta. Are 72 de ani
Paul Filip a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a fermei regale de la Băneasa. Acum practic este liber și poate părăsi teritoriul maltez.