Toate cele 12 facultăţi ale Universităţii din Craiova vor intra în sistem de predare on-line începând cu 28 noiembrie până pe 19 martie 2023, însă examenele se vor ţine faţă în faţă.
Toate cele 12 facultăţi ale Universităţii din Craiova vor intra în sistem de predare on-line începând cu 28 noiembrie până pe 19 martie 2023, însă examenele se vor ţine faţă în faţă.
Târgul de Crăciun de la Sibiu este unul dintre cele mai celebre din România, fiind apreciat chiar și peste granițe de miile de turiști care îl vizitează anual.
Newsweek a relatat, zilele trecute, despre eșecul spitalelor regionale la care nu s-a pus nicio cărămidă deși sunt promise din 2012. Spre comparație, statele vecine sau occidentale au atras fonduri europene și și-au modernizat infrastructura sanitară.
Au fost promise 8 spitale regionale în urmă cu exact zece ani, dar la niciunul nu a început construcția. Mai mult, despre soarta a cinci spitale nu se mai știe aproape nimic.
Din cauza crizei de semiconductori la nivel global, ce face imposibilă producția de automobile, Ford Craiova a decis să-și trimită, pentru a doua oară în 2022, angajații în șomaj tehnic, în săptămână. Aceștia vor fi plătiţi cu 78% din salariu.
Adrian Mititelu, patronul FCU Craiova 1948 și fiul său, au avut o întâlnire de taină cu interlopul constănțean Nuredin Beinur, cel care a fost împușcat, de curând, în cap, într-un restaurant de lux din Capitală.
Fostul antrenor de la Universitatea Craiova a fost suspendat din funcția de selecționer al echipei naționale a Maltei după ce a fost acuzat că i-a făcut avansuri unui fotbalist.
Drumul Expres Craiova–Pitești este împărțit în 4 tronsoane, cu o lungime totată de 121,185 kilometri. Lucrările au început în 2019 și au ajuns la peste 50%, fiind finalizați circa 63 de kilometri. Dar pe Tronsonul 4, Lunca Corbului-Bradu, nu s-a săpat încă niciun metru.