Șase fete minore au fost înșelate prin metoda „Loverboy” și apoi au fost obligate să se prostitueze în cluburi din Craiova, Pitești și Timișoara, dar și în țări precum Italia, Franța și Elveția. Procurorii DIICOT au destructurat gruparea, relatează gds.ro.
În cursul anului 2012, trei inculpați, frați, cunoscuți în mediul interlop din Craiova, au constituit un grup infracțional organizat specializat în comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.
Citește și: Doi inspectori de la Antifraudă Fiscală, în arest la domiciliu. Au cerut 10.000 de euro șpagă
În vederea realizării scopului grupului infracțional organizat, inculpații au recrutat mai multe persoane vătămate în scopul exploatării sexuale, inițial, în țară, pe raza municipiilor Craiova, Pitești și Timișoara. Persoanele vătămate au fost ulterior transportate și adăpostite în străinătate (Italia, Franța și Elveția).
Fete vulnerabile, înșelate folosind metoda „Loverboy”
În perioada martie 2015 – martie 2017, unul dintre inculpați a administrat un club din Craiova, care a fost folosit pentru recrutarea persoanelor vătămate sub pretextul obținerii unui contract de muncă și pentru practicarea prostituției. În cursul urmăririi penale au fost identificate 6 persoane vătămate, majoritatea minore la data săvârșirii faptelor.
Modul de operare folosit de grup a presupus identificarea unor persoane vulnerabile (cu o situație materială precară sau care provin din familii dezorganizate), recrutarea acestora cu diverse promisiuni mincinoase (conviețuire, găsirea unui loc de muncă) și determinarea/constrângerea acestora să practice prostituția.
În cele mai multe situații, folosind metoda „Loverboy”, membrii grupării au câștigat încrederea persoanelor vătămate, și sub pretextul unui viitor comun și oferirii unui mod de viață lipsit de griji, le-au convins să practice prostituția în special în Craiova. După trecerea unui interval de timp, inculpații se deplasau împreună cu victimele în străinătate (în special în Italia, dar și în Franța, Spania, Elveția), unde, prin constrângere (acte de violență și amenințări), le determinau să practice prostituția în folosul lor.
De regulă, victimele au fost ținute în imobile închiriate, au fost transportate zilnic în locurile unde erau obligate să practice prostituția, fiind permanent controlate/supravegheate. Sumele de bani obținute din practicarea prostituției au fost însușite în totalitate de membrii grupului.
În cursul urmăririi penale, a fost stabilită implicarea altor trei inculpați în activitățile de trafic de persoane/minori și proxenetism.
La date de 27.01.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au propus luarea măsurii arestului preventiv față de 6 inculpați (3 reținuți în cauză, unul încarcerat în penitenciar și 2 în lipsă), judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj dispunând măsura controlului judiciar pentru 60 de zile a celor 3 inculpați reținuți în cauză.