Tribunalul București a dispus, marți, încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri Claudiu Florică și a lui Dinu Pescariu, inculpați pentru spălare de bani, în dosarul Microsoft, după ce faptele s-au prescris, scrie Agerpres.
Tribunalul București a dispus, marți, încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri Claudiu Florică și a lui Dinu Pescariu, inculpați pentru spălare de bani, în dosarul Microsoft, după ce faptele s-au prescris, scrie Agerpres.
În următorul buget european pentru 2021-2027, principalele fonduri de care beneficiază țările din Est, fondurile de coeziune, ar putea fi diminuate, iar această perspectivă i-a determinat pe responsabilii est-europeni să se alieze în grupul „Prietenii coeziunii”.
Românii pleacă pentru că îşi pierd speranţa că ţara va scăpa de corupţie, a spus ambasadorul.
Mircea Beuran a fost reţinut joi, pentru 24 de ore, de procurorii DNA pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Cinci ţări din UE nu au atins pragul de 50% în Indicele de Percepţie asupra Corupţiei, din 2019. Studiul, publicat de ONG-ul Transparency International, a analizat 180 de ţări, iar când vine vorba de UE, utilizarea necorespunzătoare a fondurilor sale este încă o problemă mare.
Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Vasile Popa, a fost condamnat definitiv la 6 ani cu executare pentru corupţie.
Primele procese intentate de instanțe din România la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) privind controversata secție specială și obligativitatea respectării recomandărilor din rapoartele MCV vor începe săptămâna viitoare.
Șeful Curţii de Conturi din Rusia, Aleksei Kudrin, fost ministru de finanţe afirmă într-un interviu publicat marţi de agenţia de presă RIA Novosti că Rusia pierde zeci de milioane de dolari din cauza corupţiei.