Doi ambulanţieri din Târgu Jiu nu au fost lăsaţi de colegi să mai intre în staţia din Târgu-Jiu, de teamă că ar putea fi infectaţi cu COVID-19.
Doi ambulanţieri din Târgu Jiu nu au fost lăsaţi de colegi să mai intre în staţia din Târgu-Jiu, de teamă că ar putea fi infectaţi cu COVID-19.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat că se ia în calcul prelungirea măsurilor de izolare a persoanelor în vârstă, cel puţin pentru 10-14 săptămâni, în funcţie de evoluţia pandemiei COVID-19 în România.
Secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat spune că este obligatoriu ca starea de urgență să fie prelungită în aprilie. Este posibilă și o prelungire după 15 mai, dar asta va depinde de evoluția pandemiei de Covid-19 la noi în țară, a declarat Arafat, pentru Digi 24.
Premierul britanic Boris Johnson a fost externat duminică din spitalul din Londra unde a fost tratat timp de o săptămână după ce a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus, a anunţat Downing Street, transmit agenţiile internaţionale de presă, conform Agerpres.
Papa Francisc a propus, duminică, în mesajul de Paște, reducerea sau chiar anularea datoriilor țărilor sărace și a lansat un apel la solidaritate, în fața pandemiei de coronavirus.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, duminică, că ia în calcul prelungirea izolării pentru vârstnici, pentru o perioada de 10-14 săptămâni, dar că va lua decizia în funcție de cum evoluează epidemia de coronavirus în România.
Un vaccin împotriva noului coronavirus, aflat în lucru la Oxford University, ar putea fi gata până în septembrie, a declarat profesoara de vaccinologie Sarah Gilbert, care coordonează echipa de cercetători, transmite Bloomberg.
Agențiile de turism spun că n-au de unde să le returneze românilor banii plătiți pe vacanțe. Și că singură salvare pentru oameni ar putea veni de la Guvern, care să plătească din bani europeni fie despăgubiri, fie să le acorde turiștilor păgubiți diverse tipuri de tichete.