Primarul Washingtonului, Muriel Bowser, a înăsprit regulile privind portul măştii în capitala americană, ordonând rezidenţilor acesteia să îşi acopere faţa imediat ce au ieşit din locuinţă, informează AFP.
Primarul Washingtonului, Muriel Bowser, a înăsprit regulile privind portul măştii în capitala americană, ordonând rezidenţilor acesteia să îşi acopere faţa imediat ce au ieşit din locuinţă, informează AFP.
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat miercuri seara că se impune amânarea alegerilor locale, întrucât riscul ca persoanele implicate în organizarea acestora să se infecteze cu noul coronavirus este foarte mare.
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) roagă populaţia să respecte măsurile de bază de protecţie sanitară, "acestea fiind singurele instrumente cu care putem preveni transmiterea virusului SARS-CoV-2 şi îmbolnăvirea cu COVID-19".
Cercetătorii fac ”progrese bune” în dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19, câteva fiind în studii clinice finale, dar utilizarea lor nu poate fi aşteptată înainte de începutul anului 2021, a declarat Mike Ryan, un expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
După șase luni de pandemie și de studii statistice, cercetătorii aduc un răspuns la una dintre întrebările de bază despre virus: Cât de mortal este?
Guvernul american urmează să plătească suma de 1,95 de miliarde de solari pentru a obţine 100 de milioane de doze ale unui eventual vaccin împotriva SARS-CoV-2 dezvoltat de alianţa germano-americană Biontech/Pfize.
O localitate din județul Giurgiu intră, de miercuri, carantină, după ce 32 de persoane s-au infectat cu coronavirus.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat miercuri, la Târgu Mureş, că deocamdată nu avem perspectiva instaurării unei stări de urgenţă, dar că starea de alertă se va menţine atât timp cât poate fi gestionată această situaţie şi până când se va înregistra o pantă descendentă.