Are o poveste de roman, presărată cu multe întâmplări la care unii nici măcar nu se gândesc, și a trăit într-o viață cât alții în zece.
Are o poveste de roman, presărată cu multe întâmplări la care unii nici măcar nu se gândesc, și a trăit într-o viață cât alții în zece.
Irina Begu, locul 63 WTA, a fost la un pas să fie descalificată în turul al doilea al turneului de la Roland Garros, din cauza unui incident pe care l-a provocat. Arbitrul i-a dat doar avertisment și a învins-o pe Ekaterina Alexandrova.
Timofi Seidov este singurul copil rămas în satul său de lângă orașul Harkov, în nord-estul Ucrainei.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 322 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 40 mai mult față de ziua anterioară.
Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost ucis în timpul bombardamentelor de la grădina zoologică EcoPark din apropiere de oraşul Harkov, în timp ce îşi ajuta părinţii să hrănească şi să evacueze animalele, relatează CNN.
Un copil de doar 4 ani și a trecut printr-o aventură prin care și-a speriat complet mama. Băiețelul, îmbrăcat în pijamale și desculț, s-a urcat la volanul mașinii mamei sale, a pornit vehiculul, accidentând două mașini parcate.
Fiica în vârstă de 12 ani a campionului ucrainean la polo pe apă Yevhen Obedinsky, care a murit la Mariupol, care a fost dusă anterior la Donețk de către ocupanți, a fost returnată pe teritoriul controlat.
Un nou născut a fost salvat, duminică dimineaţă, dintr-o hazna din judeţul Constanţa. Mama sa nu a realizat că naşte, iar copilul a căzut.