Un video postat pe rețelele de socializare arată un ARO 244 care înfruntă cu succes apele adânci ale patriei. La un moment dat, apa ajunge la parbriz trecând bine de motor.
Un video postat pe rețelele de socializare arată un ARO 244 care înfruntă cu succes apele adânci ale patriei. La un moment dat, apa ajunge la parbriz trecând bine de motor.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță că în perioada 12-13 mai s-a desfășurat o acțiune de exhumare a două dintre victimele Căminului spital pentru minori irecuperabili Păstrăveni, în vederea efectuării unei expertize medico-legale.
Preotul Dumitru Matei a fost ucis în 1950 „din ură faţă de credinţă”. A participat la grupuri de rezistenţă anticomunistă, fiind „o figură centrală” în acestea. Episcopia Romano-Catolică de Iaşi a deschis procedurile de documentare pentru canonizare, scrie Ziarul de Iași.
Bunicul tău a murit uitându-se pe cer în așteptarea americanilor. Spera să-i dea înapoi pământul și caii și căruța furate de comuniști, imediat ce au venit rușii.
Senatorii au păstrat un moment de reculegere, luni, în deschiderea şedinţei de plen, în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în Revolta anticomunistă de la Braşov, din 1987.
La nici 70 km distanţă de frontieră, Găgăuzia e un loc în care puţini români şi-au făcut drum. Nu există puncte de control la intrare, iar conflictul etnic de acum 30 de ani din care s-a născut mai e ţinut minte doar de cei care l-au trăit, e lume încremenită în comunism.
Fost europarlamentar, recuperat de Mugur Isărescu la BNR după ce nu a mai prins un nou mandat la Bruxelles, Ioan Mircea Pașcu crede că sportivele din România nu au mentalitate de campioane.
Sunt 32 de ani de când trupele regimului comunist de la Beijing au intervenit în forță împotriva manifestanților pentru libertate, majoritatea studenți. A rămas emblematică fotografia cu un om de rând care oprește o coloană de tancuri în centrul Beijingului.