Apare de 3 ori pe coperta revistei „Moda” în comunism. Scoasă din producție, plătită ca un muncitor

DE Alex Darvari | 16.01.2023 - 18:12
Romanița Iovan - Foto: click.ro
Romanița Iovan - Foto: click.ro

Romanița Iovan s-a lansat ca manechin și fotomodel la centrul de creație UCECOM unde i-a avut alături colegi pe Botezatu dar și Popescu Tăriceanu. Ea a rememorat cum se desfășurau prezentările de modă în comunism.

SHARE

„Prima mea copertă pe o revistă de modă este în 1987. Pe vremea aceea exista o singură revistă de modă care se numea exact „Moda”. Apărea semestrial, deci de 2 ori pe an. Am avut trei coperte consecutive, adică 1987, 1988 și 1989. Le mai am și acum acasă. Acele reviste. Deci le păstrez, îți dai seama. Gândește-te că m-am mai mutat de când eram eu, ca să zic așa la 20 de ani, dar am plecat mereu cu aceste reviste după mine. Le-am păstrat, în primul rând pentru că erau coperte, dar am dedicație de la redactorul șef pe fiecare copertă”, a dezvăluit Romanița Iovan pentru Ego.ro.

„Nu aveam make-up artist, nu aveam hairstilist. Exista, cum este și acum, Costel, care acum nu mai este implicat în zona asta de fashion, care ne coafa la prezentările de modă, dar în rest, pentru ședințele foto, pentru această revistă, noi ne organizam singuri. Mai mult decât atât, țin minte că făceam poze vara pentru iarna și iarna pentru vara, care era super „funny” ca să zic așa. Îmi aduc aminte că una dintre ședințele foto, din Cismigiu, când ne-am dus acolo cu o grămadă de haine, într-o dubă pe care o parcasem undeva lângă Cismigiu, că nu aveam cum parc. Ne duceam și ne schimbam în dubă, apoi ne întorceam și făceam poze. Amintirile sunt atât de frumoase din vremea acea încât nu pot decât să mă bucur...

a prima prezentare de modă țin minte că aveam un coleg, Andi Antemia, mai există și acum colegul, el era un pic mai mare decât toate fetele și în prima zi de prezentare, înainte de prezentare, la repetiții ca să zic așa, eu nu știam să merg. El mi-a zis că mă învață să merg. Îmi spunea că nu îmi pune o carte pe cap, că normal trebuia să mergi foarte dreaptă, dar că îmi explică cum trebuie să pun piciorul în fața celuilalt și cum să merg fără să mă uit jos, să mă uit numai înainte. Oricum tot ce m-a învățat am respectat și a fost foarte bine”, a mai declarat creatoarea de modă.

Romanița câștiga salariul unui muncitor calificat

„Din 1986 până în 1991, am fost manechin. Câştigam bine – 2.800 de lei pe lună – plus colaborările la Casa de Modă Venus, adică încă 500 lei. Vorbim de un salariu echivalent cu salariul unui economist. Eu eram studentă pe vremea aceea la ASE şi mă gândeam că în momentul în care termin facultatea o să am mai puţini bani decât ca manechin” a declarat aceasta într-un interviu. 

Salariu este apropiat cu al unui muncitor calificat.

Citește și: Romanița Iovan, mamă la 41 de ani. „Nu regret”. Fiul, pus să spele haine pentru un ban în plus

De curând, Romanița Iovan a spus adevărul despre relația cu Irinel Columbeanu, ca o infirmare a tot ceea ce s-a spus de-a lungul timpului. Irinel Columbeanu și Romanița Iovan, Ciolcan o chema pe vremea aceea, au fost împreună încă din 1986, pe când el avea 28 de ani, iar ea 21. Ea era un manechin apreciat, iar el fiul șefului de protocol de la Guvern. Multă lume a crezut că Romanița l-a acceptat pe Irinel în viața ei datorită averii și influenței, dar creatoarea de modă infirmă acest lucru.

Citește și: Fosta iubită despre Columbeanu: Avea un Oltcit și stătea în casă de la partid. Era modest financiar

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te