Robot umanoid alimentat de inteligență artificială a fost numit CEO al companiei chineze pentru prima dată în lume. În ceea ce pare desprins dintr-un film SF, o companie chineză din metavers a numit un robot în funcția de director executiv.
Robot umanoid alimentat de inteligență artificială a fost numit CEO al companiei chineze pentru prima dată în lume. În ceea ce pare desprins dintr-un film SF, o companie chineză din metavers a numit un robot în funcția de director executiv.
Primele cinci economii din Uniunea Europeană au anunţat că vor aplica de anul viitor un impozit minim pe companii convenit la nivel mondial "prin orice mijloace legale posibile", dacă Ungaria nu renunţă la opoziţia sa privind introducerea unui astfel de impozit la nivelul UE.
Compania controlată de guvernul Arabiei Saudite, Aramco, cea mai mare companie din lume după capitalizarea estimată la 2,2 trilioane de dolari, ar putea prelua o cotă din viitoarea divizie de motoare cu ardere internă a Grupului Renault.
Termoenergetica, companie municipală, a transmis Primăriei Capitalei, dar şi Consiliului General o adresă în care atrage atenţia asupra datoriilor de 800 de milioane de lei pe care PMB le-a acumulat.
Compania Blue Air a primit o amendă de 2 milioane de euro, anunţă ANPC, precizând că, în decurs de un an, compania a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au făcut plăţi în valoare toatală de peste 66 de milioane de lei.
Noul președinte al USR, Cătălin Drulă a încasat anul trecut 588.810 dolari după ce a vândut o parte din acțiunile pe care le deținea la Zipline, o companie americană care produce drone, se arată în declarația sa de avere.
În funcţie de evoluţia războiului din Ucraina şi efectele sancţiunilor aplicate Rusiei, Guvernul României ia în calcul raționalizarea gazului în această iarnă pentru companii.
Miliardarul Ion Țiriac plătește de peste două decenii o chirie modică unei companii de stat pentru terenul pe care și-a construit sediul luxosului său aeroport din Otopeni.