China a acuzat Statele Unite de subminarea păcii şi stabilităţii, după ce distrugătorul USS Barry al marinei militare americane a trecut prin Strâmtoarea Taiwan, transmite Reuters.
China a acuzat Statele Unite de subminarea păcii şi stabilităţii, după ce distrugătorul USS Barry al marinei militare americane a trecut prin Strâmtoarea Taiwan, transmite Reuters.
Președintele Xi Jinping le-a cerut soldaților chinezi să își „concentreze mintea și energia în pregătirea pentru război” în timpul vizitei la o bază militară din provincia Guandgdong din sudul Chinei, scrie agenției Xinhua, citată de CNN.
China a distrus sau avariat în mod sistematic mii de moschei în regiunea sensibilă Xinjiang (nord-Vest), acuză - cu imagini satelitare în spirijin - într-un raport publicat vineri, un institut australian de cercetare, finanţat de către Departamentul de Stat american.
Studenților din China care plagiază le-ar putea fi respinse cererile pentru un credit ipotecar, și-ar putea pierde accesul la transportul în comun și s-ar putea trezi cu viteza la Internet scăzută.
Tesla a dat în judecată guvernul Statelor Unite şi pe reprezentantul pentru Comerţ al SUA Robert Lighthizer, din cauza tarifelor aplicate de administraţia Trump produselor importate de companie din China, informează CNBC.
Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a acuzat China că încearcă să "stârnească" valuri de furie în Statele Unite cu ajutorul criticilor sale la adresa rasismului, notează AFP.
În timp ce liderii globali se pregătesc să se adreseze Adunării Generale a ONU, marți, pentru a marca 75 de ani ai organismului mondial, experții solicită revizuirea sistemului pentru a face organizația neutră și mai eficientă.
Guvernul chinez a anunţat sâmbătă că introduce un mecanism care îi va permite să restrângă activităţile companiilor străine, o măsură văzută în mare parte ca represalii împotriva SUA, relatează AFP.