Plantele pe care nu ai voie să le crești în interiorul casei, conform Feng Shui. Aduc energie negativă. Chiar dacă aduc frumusețe și parfum, unele plante nu sunt potrivite pentru interiorul casei, cel puțin din perspectiva Feng Shui.
Plantele pe care nu ai voie să le crești în interiorul casei, conform Feng Shui. Aduc energie negativă. Chiar dacă aduc frumusețe și parfum, unele plante nu sunt potrivite pentru interiorul casei, cel puțin din perspectiva Feng Shui.
Iarna aduce frumusețe și momente plăcute, dar și provocări pentru casa ta. Pe lângă frig și zăpadă, riscuri precum pierderile de căldură sau incidente neplăcute care pot afecta siguranța familiilor.
În Ajunul Crăciunului, tradiția spune să punem fân sub masă. Strămoșii credeau că acest gest aduce bogăție și prosperitate în casă, amintind de ieslea unde s-a născut Pruncul Iisus și aducând belșug familiei pentru anul care vine.
Un bărbat a cumpărat o casă cu vedere la mare, pe o porțiune pitorească de coastă. Dar, doar trei luni mai târziu, casa trebuie demolată. Cumpărătorul a trecut cu vederea ceva crucial.
Multe gospodării folosesc frunze de dafin pentru a da savoare supelor și tocănițelor, dar puțini își dau seama că aceste frunze simple au o tradiție care se întinde pe mii de ani. În unele culturi, oamenii le agață lângă ușa din față pentru a întâmpina pacea și protecția.
O întrebare bună pe piața imobiliară - Cât sporește valoarea casei tale dacă ai panouri solare? De banii rămași aproape că îți poți cumpăra o mașină
O ieșeancă a fost înșelată, ajungând să-și vândă apartamentul din Tătărași pe mai nimic. A crezut că banii pe care îi primește reprezintă doar avansul. C
Pregătește‑te pentru Black Friday cu achiziții inteligente pentru casă: iată ce poți cumpăra în această toamnă ca să‑eviţi amenzile când eşti acasă — de la sisteme de alarmă, până la camere inteligente care te avertizează în timp real dacă pe‑undeva apare un oaspete nepoftit.