Anunț de la Hidroelectrica. Compania vine în ajutorul clienților. Ce se întâmplă? La ce trebuie să se aștepte clienții și ce a spus conducerea Hidroelectrica?
Anunț de la Hidroelectrica. Compania vine în ajutorul clienților. Ce se întâmplă? La ce trebuie să se aștepte clienții și ce a spus conducerea Hidroelectrica?
Într-un scrutin similar cu cel din România, în lupta pentru funcţia supremă în stat se află primarul Varşoviei şi candidatul conservator al partidului Lege şi Justiţie. Diferenţa în sondaje este foarte mică, iar fiecare vot poate schimba direcţia pe care ţara o va avea în UE.
Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale începe vineri, 9 mai şi se încheie în 17 mai, la ora 7:00 , anunţă Autoritatea Electorală Permanentă, după ce Curtea Constituţională a validat rezultatele primului tur de scrutin.
Fostul premier Adrian Năstase, tovarăşul lui Kuzmin, cu care făcea petreceri, îl susține pe Victor Ponta, fostul său student, care voia relații bune cu Vladimir Putin.
Primul tur va avea loc în data de 4 mai 2025 (2, 3 și 4 mai 2025, în cazul secțiilor de votare din străinătate), iar cel de-al doilea, în eventualitatea organizării acestuia, în data de 18 mai 2025 (16, 17 și 18 mai 2025, în cazul secțiilor de votare din străinătate).
O echipă USR se va întâlni în perioada următoare cu Nicuşor Dan, candidatul pe care formaţiunea îl susţine în continuare în cursa prezidenţială.. Ce se întâmplă cu banii din campania Elenei Lasconi?
Nicușor Dan anunță cheltuielile din precampania electorală: 900.000 de euro din donații. Detalii despre campania sa și sprijinul popular din partea voluntarilor și donatorilor.
Crin Antonescu lansează un avertisment dur: ”Nu putem lăsa România pe mâna nebunilor!” Candidatul susținut de PSD și PNL critică populismul și ipocrizia politică, atacând indirect figuri-cheie din actuala scenă politică și promite responsabilitate și echilibru.