Cel puţin 15 persoane au murit şi alte zece au fost rănite joi, într-un accident petrecut în centrul Canadei în care au fost implicate o semiremorcă şi un microbuz care transporta persoane în vârstă
Cel puţin 15 persoane au murit şi alte zece au fost rănite joi, într-un accident petrecut în centrul Canadei în care au fost implicate o semiremorcă şi un microbuz care transporta persoane în vârstă
Un bărbat a scăpat ca prin minune după ce a fost lovit de un camion care și-a prins remorca în crengile unui copac de pe marginea drumului.
Un autocar plin cu pasageri s-a înfipt cu 100 km/h într-un TIR românesc oprit pe autostrada D2 din Slovacia, în zona localității Závod, sensul spre Kúty. O persoană și-a pierdut viața și 59 au fost rănite. Camionul staționa pe banda de urgență.
Armata ucraineană ar fi primit lansatoare multiple de rachete românești MLRS APR-40. Sunt montate pe camioane DAC 665T, cu tracțiune 6x6, care, chiar dacă au 40 de ani vechime, își fac treaba și înaintează repede pe orice teren. Sistemul de rachete e gata de tragere în 3 minute.
Un polițist de 24 de ani, aflat în timpul liber, a băut, s-a urcat la volan și s-a înfipt într-un TIR pe DN 10, între Buzău şi Braşov. Pasagerul din dreapta, un bărbat de 33 de ani, și-a pierdut viața.
În această dimineață, pe A4, pe tronsonul dintre Redipuglia și Villesse, un șofer de camion român în vârstă de 55 de ani și-a pierdut viața.
Un accident rutier a avut loc, duminică, pe DN 7, între localităţile Pecica şi Nădlac din judeţul Arad. Au fost implicate un autoturism şi un TIR, iar şoferul autoturismului a murit în urma impactului, fiind proiectat în afara maşinii.
Două persoane au decedat, iar una a fost grav rănită, în urma unui accident rutier produs, sâmbătă, între un tir şi o autoutilitară, informează IPJ Vrancea.