Calabria încearcă să repopuleze satele afectate de declin demografic și oferă stimulente care pot ajunge la 30.000 de euro. Programul se adresează celor care se mută în comunități mici și îndeplinesc anumite condiții de vârstă și activitate.

Trei regiuni din Italia, țara care a devenit „casă” pentru sute de mii de români, se numără printre primele zece regiuni din Europa cu cea mai mare proporție de locuitori expuși riscului de sărăcie și excluziune socială.
Justiţia italiană a dat sâmbătă o lovitură majoră 'Ndrangheta, cea mai puternică grupare mafiotă din Italia, prin condamnarea a 70 de membri ai acesteia şi a altor persoane care au legături cu ea, în cel mai mare proces mafiot de la sfârşitul anilor 1980, informează AFP.
Un fost primar din Calabria, regiune din sudul Italiei, devenit cunoscut în toată lumea pentru politicile de integrare a migranţilor, a fost condamnat la 13 ani şi două luni de închisoare pentru nereguli legate de gestionarea acestor politici, informează Reuters.
Găsirea unui petic liniștit de nisip în Europa, pe care să vă întindeți cearșaful sau sezlongul și să vă încărcați bateriile pentru încă un an, departe de aglomerație și zgomot, este o adevărată provocare, mai ales în plin sezon estival. Dar nu este imposibil.