Rata de infectare cu noul coronavirus în Bucureşti a scăzut sub 3,5 la mia de locuitori, iar prefectul Capitalei Alin Stoica anunţă că va convoca şedinţă pentru ridicarea restricţiilor.
Rata de infectare cu noul coronavirus în Bucureşti a scăzut sub 3,5 la mia de locuitori, iar prefectul Capitalei Alin Stoica anunţă că va convoca şedinţă pentru ridicarea restricţiilor.
Trofeul EURO2020 a fost adus la București și expus pe Arena Națională, evenimentul fiind organizat de Federația Română de Fotbal. La un moment dat, lucrurile au scăpat de sub control chiar în timpul live-ului unui reporter.
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat, sâmbătă, prelungirea măsurilor de prevenire şi combatere a COVID-19 în Bucureşti.
Parchetul General critică decizia procurorilor de clasare a dosarului privind plăcuța inscripționată cu numele Mișcării Legionare, pe o clădire din Sectorul 1 al Capitalei, unde locuiește și Șerban Suru, autoproclamatul șef al Mișcării.
Șefii de secție de la Institutul Oncologic din București au trimis o notă către conducerea spitalului, reclamând lipsa citostaticelor. Conducerea IOB dă vina pe achizițiile greșite ale fostei administrații, dar și pe criza provocată de pandemie.
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat, joi, referitor la suplimentarea numărului de paturi de ATI pentru pacienţii cu coronavirus că problma principală ţine de lipsa personalului, dar situaţia va fi reevaluată în Bucureşti, unde este momentan cea mai mare problemă.
La centrele de vaccinare de la Romexpo erau câteva zeci de persoane la rând în jurul prânzului. Valeriu Gheorghiță, șeful comitetului de vaccinare spune că în București este o rată de vaccianre de 23 %.
Două din cele patru persoane bolnave de COVID, transferate de la Bucureşti la Iaşi, cu o aeronavă militară, au decedat, a declarat duminică managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, dr. Lucian Eva.