Până la sfârşitul anului va fi deschis primul lot al Autostrăzii Sibiu-Boiţa, lot cu o lungime de 13 km, constructorul ajungând la un stadiu de execuţie care depăşeşte 75 de procente. O filmare confirmă faptul că inaugurarea este aproape.
Până la sfârşitul anului va fi deschis primul lot al Autostrăzii Sibiu-Boiţa, lot cu o lungime de 13 km, constructorul ajungând la un stadiu de execuţie care depăşeşte 75 de procente. O filmare confirmă faptul că inaugurarea este aproape.
Autostrada A0 Nord lotul 1 a fost, din nou, contestată. Pe 12 august părea că avem un deznodământ și contractul va fi semnat cu Pizzarotti după ultima reevaluare.
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, este nemulţumit de faptul că partea birocratică aferentă studiilor de fezabilitate şi de proiectare pentru autostrada Comarnic - Ploieşti durează mai mult decât execuţia în sine a lucrării, dar nu are pârghii de rezolvare a problemei.
Un bărbat de 72 de ani din Blaj a condus pe contrasens, pe autostrada A10 Sebeș Turda, pe o distanță de aproape 9 kilometri. Mai mulți șoferi au sunat de urgență la 112 și au raportat cazul.
Cel puţin 16 persoane au murit, iar alte 21 au fost rănite, sâmbătă, pe o autostradă, în sud-estul Turciei, într-un accident între o ambulanţă şi un autocar, anunţă guvernatorul provinciei Gaziantep.
Doi şoferi au fost depistaţi sâmbătă, pe Autostrada A2 conducând cu viteză excesivă şi sub influenţa substanţelor psihoactive.
Scene revoltătoare în străinătate. Un șofer român a zăcut lângă autotrenul său pe o autostradă din Germania, fără ca nimeni să oprească și să vadă ce probleme medicale are omul.
În această seară veți vedea celebrele cozi de la Comarnic. Pe aici trebuia să treacă o autostradă potrivit contractului semnat de Adrian Năstase cu Bechtel în 2003. În acest moment pe Ploiești - Brașov nu se lucrează, nu există constructor, iar licitații nu se întrevăd.